acum o saptamina a plecat inapoi in germania bogdan, bogdan georgescu.
bogdan s-a mutat din rominia acum citiva ani, ca sa poata fi el insusi, liber, demn, fericit.
asa a facut si ovidiu c., tot cam pe atunci.
si leo t.
si andi m.
si rudy si cristina si anda si simona si ramona
- iar vinerea asta pleaca si marian, ca sa traiasca cu sotul lui, gabriel, in canada.
postul asta e ca sa nu uit de ce pleaca - si ca sa ii urez drum bun si sa ii zic ca imi pare atit de bine, si asa de rau.

fix inainte de plecare, lui marian i-a picat pleasca acest proiect cu bogdan: lalele,lalele.
un spectacol care te invita sa reflectezi la cum ar fi viata ta pe 'mute' - adica cum ar fi daca vocea ta, ca si a persoanelor lgbtqia+, ar fi inabusita. pina la exterminare.
in spectactol, marian cinta pe mute cintecul asta de mai jos, iar alexa scrie pe o tablita cu markerul aceste cuvinte, fix inainte sa se dezvaluie publicului, din spatele unei perdele glittery, o cutie de-aia mare si transparenta cum au la auschwitz si la muzeul holocaustului, plina cu pantofi - cam o suta, ai actorilor si ai publicului.
fix inainte sa se stinga lumina, iar pe post de 'the end' sa se puna un reflector pe cutia asta, alexa arata publicului aceasta propozitie:
sunt o femeie transgender, in viata.

pe mine m-a rupt in mii de particule imaginea cutiei cu pantofi la cateva secunde dupa propozitia alexei.
pe drum spre iesire m-am intersectat cu raj cel mai frumos, si l-am luat in brate si am dat drumul impreuna unui buchet mic de lalele. dupa aia am ris si am zis 'gata faaaaaaa, hai sa nu fim isterice daaaaaaaaaaaaaa?' 
dupa aia am iesit afara si am stat singura dupa coltul strazii sa fumez o tigara. poate au mai iesit cateva lalele. poate am fumat doua tigari. sau trei. ce stiu sigur e ca m-am intors la macaz si toata lumea era 'bah ce cur are mariaaaaaaaaaaaaaan!'
wait, WHAT
srsly, people. read the fucking subs.
here:

happy trails, babe. multa bafta acolo. cea mai mare dragoste pentru tine si gabriel.
si pentru bogdan, andi, simona, ramona, cristina, leo, anda, rudy, ovidiu c., nicu, lili, ioana, alexandra, brian, alex m.
si pentru toti cei care au plecat din rominia pentru ca nu mai puteau pe 'mute'.
imi pare rau ca trebuie sa fie asa.
dar ma bucur mult ca puteti macar in alte parti ale lumii sa fiti voi insiva, lejeri, liberi, frumosi.
iar pentru voi, homofobii si transfobii crestinopati, am doar doua vorbe - cu care se incheie si  spectacolul lalele, lalele. in intunericul salii de spectacol troneaza cutia mare plina cu pantofi - in spatele ei, cortina dezvaluie pe rind 3 portrete de familie, gradate de la solemn spre naughty, cu toti cei 11+1 oameni frumosi. la final lalelele exclama moale, cambrindu-si un pic vocea:
haaaai, făăăăh!

si mi-am adus aminte de asta:

si de sorin oncu
- care a murit subit, in floarea virstei, in vara lui 2016.
- si despre a carui homosexualitate nu se vorbeste niciodata.
- si in al carui calculator s-au gasit schitele pentru o instalatie pe care mi-am facut cover photo pe fb, produsa post-mortem si expusa la carturesti carusel de prietenii lui oncu, la doar cateva luni dupa plecarea lui: cuvintele 'liberte, egalite, fraternite' scrise in araba.
- care prieteni i-au scris textul asta curatorial (luat de pe site-ul galeriei aiurart) pe care e bine sa-l citim si sa-l tinem minte toti cei care avem prieteni care au trebuit sa plece la un moment dat din rominia, sau din oricare alt loc in care trebuiau sa traiasca pe 'mute' sau sa se teama pentru viata lor si alor lor: persoane lgbtqia+, romi, persoane cu hiv sau cu dizabilitati. refugiati, musulmani, femei care nu vor sa fie 'normale' (adica nu foarte infipte, nu prea vocale, si musai pline de credinta ca menirea cea mai importanta/sfinta a femeii e sa fie mama), oameni pe care coruptia si/sau protestele ii seaca de energie si ii umple de furie sau disperare - si care, fara sa fie nici una din 'minoritatile' de mai sus, se gindesc serios sa plece din tara, sau au plecat deja.
- care text scris de prietenii lui oncu mi-l pun aici ca sa nu uit de ce au plecat/pleaca oamenii misto, si sa tin minte ce am eu de facut ca sa nu trebuiasca sa taca si sa plece si mai multi, sau sa ramina din noi doar pantofii, intr-o cutie mare transparenta.
- care cutie e revolutia franceza. 
marian's ass.

Idealul revoluționar francez cuprins într-un slogan cu implicații globale poartă sensul pe care îl regăsim în Primul Articol al Declarației Universale a Drepturilor Omului: “Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.” Transferul unui motto european în limba arabă, poate fi un truc al fabricării istoriei, un transfer al puterii acolo unde mecanismele sale ratează sensul propriilor principii.

the face - a time code, de ruth ozeki, e o carte pe care mi-a trimis-o fen/ioana din japonia, cadou de inceput de an. titlul acestui post e un koan de la care porneste autoarea calatoria.
cind am deschis cartea, pe prima pagina am gasit dedicatia asta:

despre ce experiment e vorba?
e vorba de exercitiul ala in care stai si te uiti nemiscat la fatza cuiva, o anumita perioada de timp. il mai fac oamenii pe la atelierele de teatru, sau de scris, sau de dezvoltare personala/terapie.
doar ca ruth ozeki il face cu ea insasi, timp de 3 ore.
are undeva la nivelul fetzei o oglinda si, sub oglinda, pe ceea ce imi imaginez a fi o etajera mai solidutza, un laptop la care isi scrie toate gindurile care-i trec prin cap in timpul celor 3 ore in care se uita neclintit la fiecare milimetru al propriului chip. 

the los angeles review of books lays out the spiel very well:
“THE EXPERIMENT IS SIMPLE,” begins Ruth Ozeki in The Face: A Time Code. “[T]o sit in front of a mirror and watch my face for three hours.” It’s an assignment — originally “designed to feel excessively long” — that she’s borrowed (and tweaked) from an art history professor who requires students to spend that much time in a museum or a gallery “observing a single work of art and making a detailed record of the observations, questions, and speculations that arise over that time.” About an hour in, says Ozeki, “Dad is looking out at me reproachfully again.” Before time’s up, she’ll reckon not just with Dad, but with her mother, of course — as well as with beauty, spirituality, work, aging, and death.

la mine a  fost cu accent pe beauty, attractiveness, spirituality and aging,
de cite ori citim o carte care ne 'prinde', e un moment in care se intimpla un soi de'click' - un tablou, o experienta, o intrebare care ne face sa ne gindim imediat: 'wait a minute, asta e exact ce simt/gindesc io' - si instant te simti frate cu omul ala care a scris aia despre tine.

cartea asta a avut mai multe asemenea momente pentru mine.
asta a fost probabil primul. 

Our tales all tell us that an old woman's vanity is, at best, sad and unseemly - and, at worst, ridiculous and even evil. As I approach my sixtieth year , I feel I should be moving away from the question 'Am I still fair?" toward a more existential question: 'Am I still here?' You'd think seeing myself in a mirror would be somewhat reassuring.
And yet, I've noticed that when I catch sight of my  of my face in a shop window, I'm quick to look away. When I brush my teeth, I'll often turn my back to the mirror, or focus on a detail of my reflection, a blemish or a spot, rather than on my aspect as a whole. It's not that I don't like what I see, although that's often part of it. Rather, it's more that I don't recognize myself in my reflection anymore, and so I'm always startled. Averting my gaze is a reflexive reaction, a kind of uncanny valley response to the sight of this person who is no longer quite me. 
It's not polite to stare at strangers.

citind cartea asta, mi-am dat seama ca o chestie super random precum boala basedoff, care iti da exoftalmie cronica si puffiness, iti afecteaza super mult relatiile - sociale, personale, profesionale. si examinindu-mi frustrarea in timp ce citeam, am inteles ca, daca e adevarat ca 'ochii sint oglinda sufletului'. atunci sufletul de care e vorba e al privitorului.

there is nothing wrong with making fun your life goal.
pozele astea sint doar de simbata 17 pina duminica 25. proof ca orientarea mea e corecta:)))

my orientation towards fun gets me messages like the one i got last week:
Hi!!!
Just wanted u to know ca m-am mutat Ma rog, you probably know at this point si voiam sa va spun mai devreme numai ca am tot amanat asta But still, I feel like you’ve been one of the greatest teachers I’ve ever had and I feel really grateful for the fact that I had the opportunity to spend a year and a half with you!!

whenever in doubt about my fun-oriented orientation, i look at the diamond-milliondollar smile al acestui kitchen boy,si trec din nou prin poveste cu el. si la sfirsit rid si-l iubec, si mi-aduc aminte ca daca orientarea ta e sa faci chestii care sa le demostreze celor din jur ca esti om serios si in nici un caz penibil sau doamne fereste imatur, chances are that u will end up living a pretty miserable sorry life and that you will miss out on so much... fun:)
povestea din cantec e asa: baiatul asta e soup boy, adica munceste in bucataria unui restaurant., si intro zi vede in restaurantul unde munceste el o gagica (alba) cum se uita la el cu maxim dispret in timp ce soarbe plictisita (dar cu eleganta si distinctie etc) din paharul cu vin. si soup boy asta ii zice 'why this kolaveri di?'- adica de ce atita raceala si dispret, gorgeous? (multumiri lui ovidiu care, indragostindu-se de cantec si zimbet la fel de mult ca mine, a facut umpic de research si mi-a explicat care e povestea acum vreo doi (trei?!) ani.)

this  boy is  having a go, cand il decopera niste produceri. cintecul e trist de fapt,but he's having fun with it. la final nu-ti ramine nici un aftertaste de amaraciune, doamne-fereste hatereala. 
i bet you most days he finds something to have a go at, just. for. the. love. of. fun.

making fun your life goal nu inseamna sa te doara la basca, sa cauti 'distractii' in disperare, sa dai ochii peste cap cind apare o chestie importanta. 
in anii 90 foloseam 'sexy' pe post de 'misto'. toata lumea ridea umpic asa, cu un aer de 'vai roxana esti incorigibila' - dar eu ziceam sexy pur si simplu pe post de misto, si atit. nici macar nu cred ca-mi venise mie ideea, cred ca auzisem/vazusem asta intr-un film, and i totally got it. e sexy sa zici sexy when u mean misto. would be nice if more people tried it, i bet you we would have way less tabooization of sex if people could say sexy without the notion off fucking even remotely crossing their mind.
anyways, back to what fun is.
this soup boy who does kolaveri is fun.
the lgbt football championship.
all the social and political theatre shows i catch - love replika and macaz for eveeeeeeer!
married marian and gabriel are fun - a fucking riot, actually!
coaching ilici is fun.
talking to a lesbian high school student about her maybe doing  a gig with DoR is fun.
putting together a fundraiser with popeasca so he can piss off to denmark sooner - where he can present himself as himself without the risk of being attacked, judged, or taken by his mom to a shrink who is, ofc, un crestinopat.
this book about addiction is fun - anitza, it's actually GOOOOLD, u the beeeeeeeeeeeest <3
cant wait to do this passage at school with the kids next week:
I believe that the disease idea is wrong, and that its wrongness is compounded by a biased view of the neural data—and by doctors’ and scientists’ habit of ignoring the personal. It’s an idea that can be replaced, not by shunning the biology of addiction but by examining it more closely, and then connecting it back to lived experience. Medical researchers are correct that the brain changes with
addiction. But the way it changes has to do with learning and development— not disease. Addiction can therefore be seen as a developmental cascade, often foreshadowed by difficulties in childhood,
always boosted by the narrowing of perspective with recurrent cycles of acquisition and loss. Like other developmental outcomes, addiction isn’t easy to reverse, because it rides on the restructuring
of the brain. Like other developmental outcomes, it arises from neural plasticity, but its net effect is a reduction of further plasticity, at least for a while. Addiction is a habit, which, like many other habits,
gets entrenched through a decrease in self-control. Addiction is definitely bad news for the addict and all those within range. But the severe consequences of addiction don’t make it a disease, any more than the consequences of violence make violence a disease, or the consequences of racism make racism a disease, or the folly of loving thy neighbour’s wife makes infidelity a disease. What they make it is a very bad habit.

and all of these things have  a serious, sometimes painful or risky, understratum.
and you ask yourself 'okay so what do i do about this now?' 
and you answer yourself 'what the hell do i know? lets just have some fun'
so you do.

in loc de ruth ozeki (n-am terminat-o, o legumesc cum faci cu cartile alea care iti plac mult mult), un entry about last night.
aseara am fost la arthub, la lectura publica a textului spaghete cu paine, scris (si citit) de fifea.
ma tin de mult sa-mi notez asta aici: mie fifea mi se pare un tip super true.
omu' nu se fabrica/incearca sa se prezinte/ambaleze ca ceva ce nu e, indiferent cit de greu ii e sa supravietuiasca. are stive de talent, si stive de omenie, cu tot ce inseamna asa: farmec, forta, lene, egoism, incapatanare, perseverenta, slabiciune umana. tandrete, smecherie, draci, spontaneitate, (i)responsabilitate.
umanitate.
fifea e in egala masura rara avis si figura tipica a actorului/artistului din zona de teatru social, politic si independent. e unic si special pentru ca nu-i mai e frica de cuvinte (cum singur zice) - iar asta (zic eu) e pentru ca nu-i mai e frica de jenibilul precaritatii materiale cu care, (si) ca artist independent in rominia, dormi in pat si umbli de mina pe strada, mereu cu ochii la ea, like she was your fucking sugar mama or something.
fifea are un flavour care miroase in egala masura a coaie, disperare si ceva bun-bun-de-tot care te loveste cind ti-e lumea mai draga - si cind te loveste ori te caci pe tine ris in timp ce iti stergi pe furis o lacrima, ori ramii mut. incremenit de pietate in fata celei mai monumentale si umile umanitati.
fifea e un samurai care din cind in cind isi pune costum de clovn ca sa mai scoata un ban de-o paine. uneori isi pune costumul asta chiar in timp ce face o treaba de samurai - gen, fix cind iti vine tie gindul asta in cap - mama ce samurai e asta, coae - pac! se intrerupe transmisiunea cu un scurt numar de clovnerie marca 'stati ca stiu si bancuri' sau 'ficat fortificat cu fikatfortifikat', scurt asa, max juma' de minut - dupa care pac! in fata ta apare iar samuraiul care te ucide te face praf te da prin toate bubele si mucii si mizeriile pe care le ai pitite prin cap, chiloti, inima - si dupa aia te ia si te curata si te face gigea inapoi si te pupa pe frunte. si dupa aia sinteti frati de respiratie de povara de ris si de plins si de bagat pula si de luat de la capat.
l-am rugat acu' pe fb sa-mi trimita si mie cind ajunge la un calculator o bucatica din textul de aseara, adica din urmatorul one-man show marca fifea - sa-l pun aici, sa ma-ntorc la el cind vreau sa-mi aduc aminte cum e gustu' de samurai-clovn.
doamne-ajuta.

Sunt țigări la bucată, sunt vinul vărsat luat din piață, sunt berea fără nume de la Mega Image, sunt telefonul Xuawei cu prelungirea abonamentului pe încă doi ani, sunt țigările fără timbru luate de pe stradă. Sunt o pereche de Uggshi pâna la prima ninsoare, sunt pâinea de 70 de bani, sunt pastele cu aromă de ou, pot conține urme de lapte, sunt plasticul în care parinții tăi înveleau telecomanda, canapeaua_stil, preșul de la intrare, viatza.

citesc o carte misto de ruth ozeki. imi aduce aminte stilul lui tim - cu care am avut acum vreo 10 ani conversatia de mai jos. din cind in cind ma intorc la ea, ca sa mi-aduc aminte ce-am invatat atunci.
o pun la pastrare aici, in jurnal, sa-mi fie mai la indemina cind oi avea nevoie.
data viitoare a taste of ruth ozeki. 

​

domnule, may i have an autograph?
i really need one, im depressed. and you're clearly on your way to becoming a world-acclaimed author.
what is depression? 
im turning 39 tomoro and im thinking that if i can crack a good answer to that question (i.e. an answer that identifies causes, mechanisms and solutions) then i can enjoy the festivities that my colleagues put on every year with much ado. i guess it's worth a full hour's thinking - because i have decided im taking a long reading bath at 6 and then im in bed at 8. yes, im that depressed.
so here we go:
but i cant do it.
i have been typing and deleting for 20 minutes and im not getting anywhere with this.
ill be back.
i cant decide between clark and maurice as my favourite. id have a one night stand with huffy. 
sinziana is leaving on 3 august, keep fingers crossed all goes well with that, i really need it to, we all do.
miss am is covering for me at cosbuc and care, aint that somethin?
r.

Those who merit paradise this day are happily employed.

OK, here’s an autograph. 
Meanwhile, the best definition I ever heard of depression was that depression is when the person you are on the outside is not a true reflection of who you are on the inside, that you’ve become a fraud to the world and you’re afraid or ashamed to be yourself.  And you don’t see the value in yourself and you’re convinced that no one would love you if they really knew you.
The one other thing I think you need to know about depression is that there is endogenous and exogenous depression.  If you are convinced that your life would be fine if only [something] then you’re probably having exogenous depression and you’ll get over it.  If you see everything as futile, nothing will help, yes, there’s lots could be fixed, but you’ll still feel bad, then maybe you’re having endogenous depression.  Endogenous depression is really insidious.  It feeds on itself and it eats you from the inside.
I was stuck in a depression once for more than two years.  I took antidepressants, but they were an earlier generation of drugs, before this anti-serotonin uptake drugs (or whatever they are) that are so popular today.  It seems today that an awful lot of people are on antidepressants.  I think probably most of them shouldn’t be, and I think that most of them, once they start taking antidepressants, will never get off them.  That, I think, is not good.
I got out of my depression by seeing a therapist, but I hesitate to recommend that to people.  I don’t trust people easily.  I especially don’t trust strangers easily.  You have to have a therapist who is a stranger.  Friends won’t do.  You can’t tell your guilty secrets to a friend.  You have to tell them to someone who you know won’t judge you, and, since you can’t know a stranger that well, it ends up having to be someone who don’t care if they will judge you.  I was lucky.  I hit, by sheer dumb luck, on a guy who was really right for me.  I didn’t care what he thought of me, I told him all my guilty secrets, bit by bit, he didn’t judge me, but eventually I began to worry about what he thought of me.  That is, when I started to make progress, it was because I was afraid of boring Henry.  That is, one of the big problems with depression is that you get into loops.  You obsess about the same things week after week, but until you start telling someone what’s on your mind, you don’t realize how banal and repetitive your thinking is.  When you realize that you’re saying the same things week after week, you begin to rethink some things and you begin to get out of your rut.
So that’s what I know about depression.
Do you think Sinziana’s imminent leaving is part of this?  It could be, but I’m guessing it’s not central.  I agree that it’s important for Sinziana to do this.  It will change her life, even if she hates it and returns to Romania with a vow never to leave again, it will open her eyes and change her life. I think she’ll do fine.  She has good survival skills.  But that’s the fear every parent has, isn’t it?  Our babies have to leave before we are sure they are ready.
I’d like to help you with your depression if it continues.  I’m not sure I know how.  It ends up being healing that only the victim can do for herself.
‘Mambletoves’ really is based on a sentimental memory I have of my father going off to work when I was 2-3 years old.  I would stand in the window and wave goodbye and call out ‘I love you and like you’  (somehow I knew those were different concepts)  and he would turn and wave and repeat it back to me, then he’d turn and try to walk away and I would call out again, he’d turn and respond and turn away again, and he would sort of two step his way to the corner and disappear, leaving me frantically crying out ‘I love you and like you’  repeatedly hoping he’d respond again, but by then he was gone, and probably considered himself lucky at that.
Anyway, ‘mambletoves’ (or ‘marbletoes’) is a way to say ‘I love you and like you’ without going through all of that drama, but sometimes, you just have to say it:
Roxana, I love you and like you.  And I know who you really are.
Tim
  
read these leaves in the open air every season of every year of your life, 
re-examine all you have been told at school or church or in any book, 
dismiss whatever insults your own soul,
--Walt Whitman, Preface to Leaves of Grass

azi am avut asa un flash de respirare constienta.
si in mijlocul lui, am zimbit.
cind am iesit afara din scoala, parca nu mai era asa frig.

Alpi si-a regasit dupa nustiuciti ani cea mai iubita jucarie ever - o periuta de spalat biberoane de pisi

marean a plecat in canada sa se insoare si sa experimenteze minus o suta de grade:)
imi place mult de gabriel, complicitatea noastra frateasca <3
fara ginger respirare nu s-ar putea, nu.

intilnirile saptaminale cu alessia <3

noul prof de mate al alessiei - l-am voluntariat acum 2 saptamini pe abel
pe care il ador si care m-a dat pe spate azi cu noua tunsoare <3

zilele astea toata lumea vorbeste de justitie.
de fapt nu de justitie, ci de coruptie.
de nerusinare.
multi sint apropiati - colegi profi/elevi, prieteni - deci ii ascult si dau si io ce pot ca empatie si injectie de hopetility (nu, nu exista cuvintul asta. da, asa fac: inventez cuvinte)
ii ascult io da' in the back of my mind ma tot intorc la cursul lui sandel de la harvard.
nu ca e de la harvard, se stie pozitia mea fata de autoritate, mai ales cea conferita de statut/titlu - dar tipul e un profesor de geniu, pe linga ca e un filosof destul de bine asezonat.
azi la master profu de etica ne-a bagat in rawls si sandel, si io m-am simtit mindra ca o gisca fraiera ca ii stiu. 
aici canalul de youtube harvard, unde avem integral cursul lui sandel, predat la studenti la drept in primul an. (nu pot sa-mi abtin un aparte: multi dintre ei vaicapulor, saracii.
dureaza cam cate o ora fiecare episod, so get a coffee or something and enjoy this brain-heart gift.
be warned that it's demanding and addictive.
and that you may have to pause it and google the names and ideas of the philosophers he mentions.
se poate si fara, daca sinteti mai stiutori-de-istoriafilosofiei.
hang in there, ho-ho-ho.

si un rawls blurb de (decit:)) 6 minute aici

am uitat sa pun mesajul de craciun al lui bansky in postul de ieri - bah si de la asta imi venise cheful de postat in the first place:) ce ti-e si cu poezia asta si mai ales cu senilite-ul:)
anyways, ce vroiam sa postez de fapt initial erau aceste ultime 2 stenciluri ale lui banksy
- tematice, le-as numi. o redare cit se poate de explicita a motivelor pentru care craciunul ma seaca. poezia de ieri e banksy spirit pur. doar ca am uitat sa pun fix imaginile care explicau legatura dintre resentimentele pe care le am fata de craciun si poezia fatimei.
eh, de la o varsta asa faci chestiile - in episoade:)
si da, stiu ca pentru unii banksy e o figura discutabila si controversata
- ma doare fix undeva. (am vrut sa zic in cur, da' m-am abtinut)
he a brother.

*si pentru ca tot mi-am ars-o streetart vreo ora azi, nu pot sa nu-l las aici pe my all-times fav street artist: blu.​ muto is his classic, and one of the most what-just-happened-here wall-painted animations of all times.
** iar banksy se scrie banksy si se pronunta bansky, there marian <3

pace pe pamant*   *=termeni si conditii
asteriscul ala e steaua israeliana, which is fucking brilliant

'tis that time of the year.
perioada aia in care oamenii intra si mai pe repede inainte, in care blocajele in trafic tin doua ore in loc de una, in care lipsa banilor apasa intru depresie, in care din toate partile auzi 'doamne-ajuta' si 'de craciun fii mai bun, daruieste etc'
dont get me wrong, am folosit in trecut cit am putut chestia asta, cind am avut bani de strins. 
tocmai pentru ca stiam ca in sezonul asta merge mai bine.
hai baga mare, acuma e profitul cu dobinda mare, ca e craciunu'.
craciunul e un fel de meteorit al anului, o chestie care loveste si dispare.
pentru mine craciunul e in fiecare duminica asa ca asta, in care imi permit sa stau in pat pina la prinz cu cafeaua si alpi, sa citesc si sa scriu pe blog. 
daca dau peste o poezie misto si ma gindesc si ma oglindesc si ma sparg si ma recompun iar, si rid si ma mir si invat si simt si pling si rid iar si mai vars cite o juma de cana de cafea pe laptop - si mai bine:)
doamne-ajuta sa trecem cu bine si de craciunul astaaaaaaaaaaaaa:))
​

Pluto Shits on the Universe
​fatimah asgar

On February 7, 1979, Pluto crossed over Neptune’s orbit and became the eighth planet from the sun for twenty years. A study in 1988 determined that Pluto’s path of orbit could never be accurately predicted. Labeled as “chaotic,” Pluto was later discredited from planet status in 2006.

Today, I broke your solar system. Oops.
My bad. Your graph said I was supposed
to make a nice little loop around the sun.

Naw.

I chaos like a motherfucker. Ain’t no one can
chart me. All the other planets, they think
I’m annoying. They think I’m an escaped
moon, running free.

Fuck your moon. Fuck your solar system.
Fuck your time. Your year? Your year ain’t
shit but a day to me. I could spend your
whole year turning the winds in my bed. Thinking
about rings and how Jupiter should just pussy
on up and marry me by now. Your day?

That’s an asswipe. A sniffle. Your whole day
is barely the start of my sunset.

My name means hell, bitch. I am hell, bitch. All the cold
you have yet to feel. Chaos like a motherfucker.
And you tried to order me. Called me ninth.
Somewhere in the mess of graphs and math and compass
you tried to make me follow rules. Rules? Fuck your
rules. Neptune, that bitch slow. And I deserve all the sun
I can get, and all the blue-gold sky I want around me.

It is February 7th, 1979 and my skin is more
copper than any sky will ever be. More metal.
Neptune is bitch-sobbing in my rearview,
and I got my running shoes on and all this sky that’s all mine.

Fuck your order. Fuck your time. I realigned the cosmos.
I chaosed all the hell you have yet to feel. Now all your kids
in the classrooms, they confused. All their clocks:
wrong. They don’t even know what the fuck to do.
They gotta memorize new songs and shit. And the other
planets, I fucked their orbits. I shook the sky. Chaos like
a motherfucker.

It is February 7th, 1979. The sky is blue-gold:
the freedom of possibility.

Today, I broke your solar system. Oops. My bad.

nu stiu cine m-a pus, m-am bagat sa prezint la o conferinta in noiembrie - un fel de draft al lucrarii de master. la master m-am bagat ca sa tin companie cuiva drag, si ca sa am cum sa fac dupa aia un doctorat, ca sa ajung/em in final la ce zic in abstractu' pe care l-am trimis la ramona (dima) si simona (ramonei), organizatoarele conferintei queerfemsee. 
de vreo 2 zile ma tot gindesc ca n-am mai prea facut mare lucru de cind am scris abstractu', acum doua luni. 
:)
:(
:=:
...
:)
[traducere; csf, ncsf]
enfin, abstractu':
As the international discussion on transgender rights seems to have gained considerable momentum, judging by the extensive media coverage and the wave of gender recognition laws and measures passed in the past few years, it seems fitting that Romanian transgender activists and allies should tap into this context in order to (re)open the discussion on transgender rights in Romania, especially concerning legal gender recognition.
First of all, is there such a movement? To what extent can we talk about orchestrated efforts aimed at winning rights and recognition for transgender persons in Romania? How well are we doing? Are we standing, walking, running? The first section of my paper reviews some of the landmarks of transgender activism so far, as well as the different directions of its efforts and potentiality nowadays.
Secondly, I will briefly review the existing laws and practices in Romanian society regarding legal gender recognition, as well as the set-in-place mechanisms and practices which can be resorted to.  Relevantly, we will present these facts comparatively, the backdrop being the legislations and mechanisms set in place in Argentina, Malta, or Norway. 
Finally, we shall look at some positions/inputs by transgender persons and allies, activists and non-activists, legal and other professionals, regarding the optimal ways of getting from point A (Romania) to point B (Argentina, Malta, Norway etc). What are some of the perceptions and outlooks on the future concerning legal gender recognition in Romania and generally being able to affirm one's gender identity and be safe, healthy and respected. These positions are still very much at the onset of being collected, this presentation being the first in a series of efforts to (re)open the public discussion on legal gender recognition in Romania. 
I sketched out this project in the summer of 2016, with transgender friends and allies by my side. My aim is to document the urgent need for adequate legislation and mechanisms for gender recognition in Romania, as well as put on the negotiation table a legal text draft that stakeholders can adopt, discuss and change as needed - or blow it up as indecent and come up with something adequate. Whatever the case may be, the essential thing is for the process to begin.
The interviews, data collection and events design are still in full swing, and will probably take a good couple of years. My final legal proposal will integrate transgender persons’ testimonials/input, as well as that of professionals and activists, based on their experience in assisting transgender persons’ efforts for a safe and healthy life, enjoying the protection and respect of society and its institutions. 

- sincer, nu stiu daca o sa zic mult mai mult decit atita in noiembrie, deci cititi colea si scutiti banii de bilet ratb si mai bine mai bagati niste ivo dimchev - cant get more queer than this, not much, i say.
love the fuckedupbitch, excuse my up.
[am invatat asta de la marian de curind, el zice scuzati mea cind ii mai scapa cite un plm]

in timp ce eu o sa zic despre astea - nu stiu ce anume, fuck, cine dracu m-o fi pus - kim davis va fi plecat de mult din rominia, iar ivo va continua sa aiba pe youtube o colectie de videouri din care cel mai mult imi place asta de l-am pus above. e incredibil de bun pentru a ilustra chestii precum:
- gen
- sex
- relatia cu corpul tau
- relatia cu kim davis
- obiectificare
- intoxicare
- norme de gen
- escapism versus balls
- gasiti inca una
- gasiti inca una
- gasiti inca una

in timp ce o sa zic despre astea, referendumul va fi fost anuntat, cred?
enfin, ceva se va fi intimplat in inevitabila directie a nazificarii rominiei.
in schimb, sanatatea mea cardiaca se va fi recuperat, caci martea si miercurea nu voi mai avea tahicardie bumtzi-bumtzi. imi voi incepe ziua cu r3 in loc de u3. that will rock.
o sa fie frumos. comunismul va fi fost invins, inca o data.
kim davis va zimbi.
​

acum un an si vreo 3 luni, pe 9 iulie mai precis, trimiteam emailul de mai jos lui leslie, my old friend, prin ea reusisem cu putin timp in urma sa il conectez pe patrick cu andrew solomon, ea si andrew fiind preteni vechi. mi-aduc aminte si acum cat de out-of-his-mind de excited era patrick, cum au facut ei interviu pe scena salii de la unatf unde a tinut andrew o conferinta, cum s-au mobilizat patrick si sasha sa gaseasca an alternative venue pentru conferinta aia - la unatf - atunci cind bcu a zis ca oh pardon, noi nu putem gazdui de fapt asa ceva, in conditiile in care totul era stabilit cu ei de vreo luna. si cum dupa aia a aparut buhu/acceptul si a suflat transformului tot caimacul, adica cum a reiesit pentru toata lumea ca acceptul facuse toate cele, contactase-adusese-organizase-relocase si bang uite ce chestie extraordinara au reusit ei sa ofere comunitatii. a well, such is life. ce-i drept ca si lui andrew solomon, cind a aparut in schema acceptul, i-au licarit ochii a 'oh dear, what have we here, such a fine gent this buhu, yum' 
marturisesc ca in zilele alea l-am urmarit atenta pe marele autor al far from the tree, dorindu-mi sa simt acelasi elan adorator pe care-l vedeam la patrick si la alti cativa.
n-am reusit.
in ultima instanta, omul mi s-a parut ne-empatic, clasist, elitist, diva. okay, far from the tree e pretty impressive, dar ultimately omul e un upper middle class gent with first world issues and top-level resources to address his needs. a very different breed. great mind but not my kind of juju for sure. 
la scurta vreme dupa ce a plecat andrew mie mi-a inforit in cap o idee. i-am povestit-o lui leslie in emailul de mai jos, pe care i l-am trimis cu un titlusubject super-manipulator yes i know:)
a avut o reactie pozitiva gagica, dar dupa aia a uitat complet de toata treaba, evident.
intre timp eu m-am apucat de treaba, si mi-am dat seama ce si cum vreau si pot, de fapt.  
urmarea intr-un episod urmator:)
 

hey there flower:) hope you are well, where are you?
im doing alrightish, my mom is not though... she had a heart attack last week, on top of all her other things, like the breast cancer and diabetes and kidney disfunction... so that keeps me quite busy but i am not exhausted yet, mostly thanks to a small handful of people. 

in this rather trying past year i have received a lot of loving support from two of the most gorgeous human beings ive ever met, brothers in transition and now my family - sasha ichim and patrick braila. sasha founded transform association about 2 years ago. their mission is to provide support for transgender persons and advocate for legal and medical measures that assist transition with full respect to human rights. 

their mission is now part of my mission too. it fits in perfectly with what i have been up to in the past year. i have gathered a small group of lgbt high school students that i counsel and support as i can - their parents and sometimes teachers too. i have delivered workshops to over 50 high school teachers and 100 school counselors on gender and sexual identities, with a view to create a support network for lgbt kids in romanian highschools. i have built a small taskforce of some 10 committed high school teachers and a couple of school counselors with whom i keep in touch periodically and exchange support and educational resources with. in october i will train another 100+ counselors to it and will begin discussions with cjrae for a nation-wide project which will hopefully make it possible for me and sasha in 2017 to go train a small lgbt-aware group of teachers and school counselors in every county.
 
sasha and patrick breathe support for every trans person that gets in touch with them. some 150 trans persons from all over the country use transform as a platform for getting information about meds, doctors and legal procedures, as well as to help each other stay afloat during the storms and abysses of transition. their community organizing work is equipped more with love than actual skills. sasha is in the process of deciding whether he wants to go back to school to get a degree in social work, so there is a fair chance that transform's community work will soon be informed by a little technical knowledge as well. in the meantime, i chip in and help as i can. i am happy to connect them with people who can help, as was the case with cohn and jansen, an advertising agency who is doing a pro bono app for transform, to report aggressions and put them on a digital map that we can use in our advocacy campaigns.

the transform website is not up these days, but their fb page will give you a pretty clear idea about how great these guys are and how much heart and talent they put into their work. 
https://www.facebook.com/Asociatia.TRANSform/?fref=ts

i want you on board, will you play? we need advice from the sexy guru of ovidiu ro. can we haz dinner soon over how you would go about it if you had the patience to build another organization from scratch? transform is not at scratch level anymore, but sometimes it feels like thats where they should start from, afresh. im still in the process of learning how they do things, as im sort of mentoring sasha out of a blurry limbo, but structure is clearly needed there:)

i have been re-reading andrew's chapter on transgender in far from the tree, and have started to seriously consider starting a writing project that would document trans stories and provide whatever other info my field research could gather. this is in close tie with my wish to go for a doctorate soon. i have been playing at designing research instruments that ive been piloting with a bunch of trans persons randomly fished over the internet - it's fucking fascinating, i just cant believe the broadness of the range of responses to questions i never thought you could answer anything but yes or no to. 
as i am talking to all these people in different stages of their transition, it feels sometimes that i myself am transitioning - just like andrew did in his book, from son to father. my perspective on gender is miles from what it was before i joined patrick and sasha and so many other incredible people in their transition. i am as awed and cautious in turns as alice in wonderland.
perhaps you might care to forward this to andrew, if you think that would be appropriate to his interests. i would be very curious to know his opinion on a writing project that would document these transitions i am talking about, my friends' as well as mine....

one last thing: i have fallen in love with tony, from andrew's book! (he also looks a bit like joe, weird as fuck that!) anways, do you think andrew might help us get tony to bucharest, to spend a week with us, to connect and learn from each other and see what comes of it? pweaaaaaaaaaaaaaaaaaase? i HAVE to talk to that guy <3
uite aici site-ul lui:
http://jimcollinsfoundation.org/about-us/

tell me you dont think tony awesome <3 <3 <3

hey, this has turned into one looong email, oops.
it's actually my first morning in bed after a rather long stormy week, so i guess my mind decided as i began to type that this email will be my weekend treat to myself:)

love you miss you join me in transition <3

cum ziceam, la scurt timp dupa asta m-am si apucat de treaba. incet dar sigur, amatoriceste ca dracu' dar slava domnului insotita si indrumata de oameni destepti ca fifi si dana ududec si victor draghicescu si un pic si de costel cojocariu (care a impartasit cu mine un super ghid, cu cateva luni inainte de publicarea acestuia, care a fost like a christmas prezzie). mai presus de orice, ma inspira si ma motiveaza fiecare licean din grupul pe care mi l-a lasat mostenire sasha, cu care vorbesc pe facebook sau la telefon des, cu cei din bucuresti ma si vad, si bai ma jur ca omuletii astia sint niste superheroes. sa mergi la scoala in fiecare zi, sa traiesti in casa cu niste oameni care te ignora sau te abuzeaza, dupa cum le e cheful in ziua aia, sa faci hrt shooting in the dark, fara supraveghere medicala, sa mai rezisti inca o zi fara sa incepi hrt cind fiecare atom din fiinta ta urla dupa injectia aia, sa tragi de tine in fiecare zi si sa iesi din  casa, sa te lasi privit/a, dezbracat/a din priviri, sa ai 16 ani si sa te poti scoate din starea aia zilnica de franjuri si sa te recompui si sa mai ai si energie si chiar chef sa faci glume, si sa imi dai un sms ca ma iubesti, si sa ma rogi sa-ti caut nustiuce la dm in bucuresti, si sa imi scrii despre gagica-ta. nimeni. NIMENI nu are aceeasi forta si putere ca tine, my abel.
deci in ce directie am inceput eu sa ma misc?
hopefully in directia asta din factsheetul de mai jos.
am fost la o dezbatere cu puli-politicieni asta vara (aia unde a venit sa imi zica un usr-ist ca vrea sa m-ajute) unde adriana saftoiu a zis ca daca legea parteneriatului mai dureaza la minim 10 ani, atunci ce ziceam eu acolo si ce vedeti voi aici la recomandari in factsheetul de mai jos, dureaza he-HE. fa du-te-n pula mea. 
doamne ce-as vrea sa nu mai injur pe propriul meu site. 

azi am petrecut dupa amiaza cu matei si cu ginger si cu ee cummings, poetul meu cel mai iubit - mishu, promit sa pun si jon milos curand <3

i carry your heart with me(i carry it in
my heart)i am never without it(anywhere
i go you go,my dear;and whatever is done
by only me is your doing,my darling)
                                                      i fear
no fate(for you are my fate,my sweet)i want
no world(for beautiful you are my world,my true)
and it’s you are whatever a moon has always meant
and whatever a sun will always sing is you

here is the deepest secret nobody knows
(here is the root of the root and the bud of the bud
and the sky of the sky of a tree called life;which grows
higher than soul can hope or mind can hide)
and this is the wonder that's keeping the stars apart

i carry your heart(i carry it in my heart)

ionescu s-a mutat zilele astea din bucuresti undeva la tara. cu capre, padure, chestii de genu'
in seara dinaintea plecarii, a venit pe la mine pentru one last supper, si sa-mi aduca mormane de haine si lucruri - unele sa i le tin, altele sa le duc la centrul de refugiati, altele sa mi le dea mie-n dar. de exemplu picturile alea pe felii de trunchi de pom, facute de sora lu' bunicu' sau fratele bunicii lui, nu mai tin minte care - in orice caz, the best goodbye-for-now prezzie i ever got.
cand a plecat, l-am condus la poarta si am facut poza aia super blurry si dark. da ok, a iesit ca dracu... da' alta n-am - so there:)

ionescu e un om bun, bland si foarte generos. pentru mine e mereu a humbling discovery cind imi mai pica o fisa ca omu' e de fapt mult mai kind decat am crezut. 
in ultimii ani, ionescu a avut o perioada mai dificila, privita din exterior. sa zicem ca am putea sa numim perioada asta una mai de sihastrie. practic a rupt legatura cam cu tot ce a insemnat viata lui inainte. si n-a facut-o din suparare, din frustrare, din disperare, din nebunie. a facut-o pentru ca asa i s-a parut firesc si sanatos sa faca, pentru ca sa se poata aseza umpic la cap, explora, dezvolta. in astia doi ani or so, m-am bucurat sa fiu una din cele 3 persoane or so cu care el a continuat sa comunice, sa se vada in oras (mai rarutz), sa vina sa ajute la treburi grele sau pur si simplu sa hang out in gradina la o bere si-o samanta (mai desutz).
ma gindeam la inceput ca poate ar fi bine sa incerc sa il conving ca "nu e bine" ca nu e "normal" sa stea mereu singur si sa nu socializeze sau sa aiba un soi de program, ceva. chestia aia cu 'spre binele lui' mi se tot invirtea prin cap si nu stiam cum s-o apuc sa nu-l supar.
doar ca ionescu era de fapt just fine.
​cine avea nevoie de ajutor, si il si primea de la el, eram eu.

daca mi-ar fi zis cineva acum un an ca n-o sa mai vorbesc in fiecare zi sau ca n-o sa mai mananc sau beau macar o data-n saptamana, daca nu in fiecare zi, cu cativa prieteni cu care s-a rupt firul, i-as fi zis ca e nebun/a sau invidios/oasa sau posibil i-as fi tras una, in functie de context:)
daca am fi jucat acum un  an un joc de societate in care mi-ar fi picat cartea aia cu "descrie viata ta fara persoana asta", as fi pus-o jos si as fi luat alta.
oamenii astia erau parte din mine.
cind s-a rupt firul cu ei, niste bucatele din mine s-au carbonizat cu zvircoliri de hirtie de armenia.
intre timp, ionescu si cu mine mai ieseam la o plimbare lunga de seara dupa cursurile mele de la master, sau mai venea el pe aici sa m-ajute la cite ceva sau just to hang out, si imi zimbea cu zimbetul lui de serafim, si-mi arata ca pe lume exista si prieteni pur si simplu degeaba. uite asa. fara control issues, fara power tripping, fara contorizare, fara paranoia, fara interes, fara unspoken tensions/tabus, fara consens obligatoriu pe toate-toate subiectele. doar pe alea esentiale pentru amindoi, cineva cu care poti sa taci, cineva cu care nu trebuie sa ai o agenda comuna ca sa-ti fie tovaras de drum.

​vorbeam cu ilici aseara in gradina despre cum unii oameni sint asa, easy friends for ever, gen nu se vad 5 ani si dupa aia cind se vad o iau fix de unde au lasat-o, as if it were yesterday. asta e testul de fapt, iar ionescu si cu mine l-am dat fara sa ne propunem, si l-am luat fara sa facem niciun efort.
ca ilici, ca lache, ca anathea. care va iubesc si va daruiesc un cantecesc ionesc - adica melodia care-i place foarte mult sihastrului.

de obicei nu fac nimic de revelion. urasc sarbatorile in general, mi se pare ca (cei mai) multi oameni intra intro stare pe care as asemui-o cu un tunel - sau cu niste ochelari de cal. senzatia mea de cind eram foarte mica este ca sarbatorile ii cumva dezumanizeaza pe oameni. brusc, toata lumea e innebunita, supra-alergata, disperata sa aiba cat mai multe chestii de sarbatori. pentru ca, nu-i asa, daca nici de sarbatori atunci cand, oameni suntem, macar de sarbatori sa ma simt si io ca omu' etc.
acelasi lucru il simt/gindesc si in legatura cu onomasticele si zilele de nastere.
e cumva un must-have/do de zilele astea care le transfoma in ceva ce poate fi in egala masura palpitant, stresant, fals. de exemplu daca e ziua mea si tu esti pretenu' sau pretena mea, te simti prost ca n-ai bani sa-mi cumperi un cadou, sau ca ai uitat si ca nu m-ai sunat. te simti atit de prost, incit de niste ani buni ziua mea de nastere e secreta, fix din cauza asta. iubeste-ma si celebreaza-ma in fiecare zi, prietene. asa cum te iubesc si ma bucur de tine eu, in fiecare zi <3
deci cam de asta ma izolez de zile din astea speciale, si foarte rar dau curs invitatiilor la nunti, zile de nastere, revelioane. din cand in cand accept insa cate o invitatie la asemenea ocazii - in general atunci cand vin de la oameni cu care ma relationez foarte firesc si puternic, si despre care stiu sigur ca nu fac parte din majoritatea descrisa in primul paragraf. si mai trebuie sa fie adunari mici, de maxim 3-4 oameni, si sa fiu sigura ca n-o sa fie bumtzi bumtzi dat disperat de tare, ca n-o sa trebuiasca sa ies in balcon la 12 noaptea (urasc frigul, il urasc) pentru artificii si alte asemenea chestii care imi displac profund.
acum vreo 4-5 ani am fost la un revelion la ioana (avadani) acasa. erau ea, cristina (lupu) si vasile al cristinei. pe vasile nu-l stiam aproape deloc, a fost o bucurie sa-l descopar om bun si frumos. pe ioana o iubesc o iubesc. pe cristina o iubesc also, dar ma infricoseaza umpic, e puternica si umpic feroce, which works wonderfully in schema cji, e practic un motor indomitabil ea.
a fost cel mai frumos revelion ever. am mincat chestii gatite impreuna, fara stres si aoleo-cit-mai-dureaza, cu chef de vorba si ris blajin, la un pahar de vin, am conversat despre tot felul de chestii misto - adica realmente am stat de vorba, ne-am cunoscut si ne-am placut inca si mai bine. nici un revelion in familie nu poate egala noaptea aia in caldura, veselie, relaxare si atentie pozitiva. o fratietate si o suroritate pe care toti le meritam, in fierare zi - nu doar de sarbatori. unii dintre noi le si avem. e u paradox aici, poate: cu cat te lasa mai rece craciunul, cu atat ai mai multe sanse ca fiecare zi sa fie craciunul. 
la plecare, ioana ne-a dat fiecaruia niste post-it-uri puse intrun borcan d-ala gros si umflatzel, cu o chestie de sarma tare si o garnitura de cauciuc cu care il inchizi etans (d-ala de la ikea, stiti de care zic?) ei, si ne-a zis ca in anul care incepe, de cite ori ni se intimpla chestii care marcheaza anul, sa notam cateva cuvinte pe un biletel, si sa il impaturim si sa il bagam in borcanul ala. si la sfirsitul anului sa le avem acolo pe toate, si sa le citim, ca sa ne amintim si sa ne dam seama cum a fost anul.
blogul asta e un borcan din ala. l-am inceput ca sa nu uit - si ca sa ma pricep mai bine. 
ieri si azi a fost ziua mea, si ziua lu' medeea, si-a lu' viviana, si-a lu' tudor, si-a lui claudiu.
and man did we celebrate <3
la multi ani y'all.
ca sa nu uit cat de misto a fost weekendul asta, si de ce, am scris biletul asta
- si m-am mai priceput putin:)
daca ai venit aici sa ma citesti, inseamna ca si tu cauti sa te pricepi. sper ca pleci de aici cu ceva, un dar cat de mic de la tine pentru tine, spre tine. cum e cantecul asta de mai jos, pe care mi-l daruiesc eu din cand in cand. pe dania, fata asta care canta, am aflat-o pe un cd pe care il am de la fratele mounah, arabic groove i-a pus el numele compilatiei de 250 de cantece, un cd pe care mi l-a trimis la scurt timp dupa 9/11, si la scurt timp dupa ce s-a insurat cu una din cele mai bune prietene ale mele, shawn, initial ca sa scape de persecutiile de cacat la care au fost supusi amplu arabii din state, imediat dupa caderea turnurilor gemene. io imi pun cantecul asta de cite ori am sentimentul de sarbatoare, pentru ca nu vreau sa uit ce inseamna pentru mine 'sarbatoare': bucuria de a fi, prosteala autozeflemitoare, distractia dincolo de orice reguli/limite, ne-dictata de nici un "trebuie" sau "pentru ca asa e bine," - distractia aia just because, fratia aia de care educatia ne indeparteaza, futu-i.  
ps: in videoclipul cu dania, eu sint grasul cu chitara. just so you know:)
pps: medeea era dania.  da, mi-a facut steagul transgender din plastilina. si da. i-am explicat umpic ce inseamna transgender. to be continued.
ppps: claudiu e tipul cu zdranganele (nu stiu cum se cheama tartacutzele alea cha-cha). i am officially completely smitten with him.
​

azi la cafea dau peste poza asta la nash george pe wall.

adica ma rog el daduse share la linku' asta http://dangerousminds.net/comments/empire_of_drugs_vintage_ads 
si io da-i cu scroll si-o gura de cafea si iar scroll si-o gura de pepene si pac! ma super-blochez la aspirina bayer pe acelasi poster cu heroina bayer.

stiati ca bayer held the initial trademark for heroina?
aici inceputul povestii, mai multe detalii daca apasati buttonul de fix dedesubt:
Heroin, more technically known as diacetylmorphine, was first synthesized in 1874 by chemist Charles Romley Alder Wright, working at St. Mary’s Hospital Medical School in London, England.  He discovered the drug after playing around with mixing morphine with various acids.  Specifically, he created it after boiling acetic anhydride with anhydrous morphine alkaloid for a few hours, which resulted in what we now commonly call heroin.  After running a few experiments with it on animals, though, he abandoned his work on the drug.
Twenty three years later, a man named Felix Hoffman, working at Bayer, in Germany, managed to independently synthesize Heroin when he was trying to produce codeine.  This new derivative of opium was found to be significantly more potent than morphine and so Heinrich Dreser, head of the pharmacological laboratory at Bayer, decided they should move forward with it, rather than another drug they had recently created (Aspirin).
It should be noted that Dreser was apparently well aware of Wright having synthesized Heroin 23 years before, but despite this, he claimed heroin was an original Bayer product and by early 1898, they began the animal testing phase of the product, testing it primarily on rabbits and frogs.  They next moved on to testing it on people, primarily workers at Bayer, including Heinrich Dreser himself.

citind articolul asta cu heroina, mi s-a facut brusc dor de prajiturile tatalui lui ilici, cel care a sprijinit cu multa discretie/modestie dar atit de consecvent si substantial, primul nostru grup de suport, de acum vreo cati ani se fac doamne, patru deja?!...
jeez.
ilici, can you tell your dad hi for me? [wink] [wink-wink] [bakedontpunish]
mi-e cam frica umpic, sa spun drept.
but also: i. cant. wait.

DACA AI PARTE DE SPRIJIN,
POTI AJUNGE SA TE IUBESTI
​PANA LA URMA.
DACA NU, NU.

estas tonne imbraca bohemian skies intro poveste despre un baietel - sau poate era o fetita? zice mai incolo - o poveste ca o mantie de stele, mai frumoasa ca any sermon by the dalai lama or whatever holy guru. nu stiu daca a citit povestea asta undeva sau i-a venit singura din miezul darului pe care-l poarta si imparte peste tot. ce stiu e ca povestea asta e ce trebuie sa auda azi abel <3
si o sa-mi tatuez pe brat frumos mantra asta cu skies si rise, ca sa i-o arat cand mai pierde directia.

pupatul icoanelor+impartasania si sexul oral: ce au in comun?
niste boli. 
si extazul, nebunia.

cel mai mult imi place la visinel nebunia cu care.
faptul ca, in pofida oricaror ratiuni "practice" si de "bun-simt" politicienesc, visi continua sa se expuna cu sinceritate si candoare - si multe multe coaie. in aparenta, expunerea asta il face vulnerabil. in realitate, parerea mea e ca asta e tocmai ceea ce-l protejeaza mai abitir.

reflectiile lui visi asupra conexiunilor dintre impartasanie si sexul oral sunt ocazionate de botezul fiului lui. apoi - bang! - la final avem un coming out de persoana bisexuala, prima ever din istoria politicii romanesti. at least as far as i know - ma taxeaza roq doq daca gresesc...

visi isi asuma public tot ce e:
fost copil al strazii abuzat in toate felurile, politician cu misiunea de  a schimba legea astfel incit copiii institutionalizati sa nu mai ajunga homelesi si/sau lucratori sexuali de nevoie la 18 ani, crestin, tata, masturbator, pupator de icoane, datator si primitor de sex oral.

aviz profilor si parintilor: omul asta lucreaza cu copii. multi. si misto.
daca aveti o problema cu asta, uitati-va bine la profii copiilor vostri - si la antrenorii lor, si la doctorii lor, si la meditatorii lor de nustiuce, si la psihoterapeutii lor.
pentru ca unii dintre ei s-ar putea sa fie ca visi - iar copiii vostri pot sa ajunga la fel de liberi si de "scapati de sub orice control."
si stiti de ce?
pentru ca acasa nu pot sa vorbeasca cu parintii, pentru ca e rusine sa spui chestii din astea, pentru ca oamenii "cumsecade" doar nu se fut, mai ales daca sint "cu dumnezeu" - pentru ca nu vorbesc niciodata despre asta, deci n-o fac. pentru ca daca vorbesti despre asa ceva, inseamna ca pentru tine nu exista rusine, si nici dumnezeu, ce sa mai zicem familie. despre iubire nu vorbim, noi nu iubim, noi sintem oameni seriosi. hai termina cu timpeniile si du-te si tu si mai fa niste lectii, vrei s-ajungi ca visi?!

si uite asa, din vina parintilor lor "comme il faut," pustii de liceu fac tot felul de bube, BTS sau de alta natura - depresie, self-harming - eventual din cand in cand cate un avort in secret. sau chiar un mic suicid, sau daca esti fata de liceu dintr-o familie mai saraca sau de la tara care "n-ai fost cuminte", normal ca lasi dracu' scoala ca nah n-ai fost cuminte si acuma oricum ti-ai implinit menirea de femeie si aia e: totul pentru copil.
fuck that. mama de 16 ani e tot copil. si nici macar nu-si da seama daca a fost abuzata sau nu, ce sa mai vorbim de extaz.

ora aia de educatie sexuala in trunchiul comun ar ajuta nu numai la o mai buna sanatate fizica si mintala pentru copii si tineri, dar si pentru profi si parinti - multi habar n-au saracii cum e cu extazul pe bune, ce sa mai vorbim de nebunia frumoasa care ii determina pe oameni liberi ca visinel sa-si faca coming out-ul cu ocazia botezului fiului lui.

daca "te sacrifici" ca parinte, de fapt fara ghilimele, pentru binele copiilor tai;
daca te transformi intrun ipocrit reprimat, cu ochelarii de cal mereu la ochi, alert la cumintenia si notele de la scoala ale copilului si eventual cu biciu-n mana - evident, "spre binele lui";
daca esti un d-ala sau o d-aia cu seriozitatea mereu in gura, care isi avertizeaza intruna copilul ca n-o sa ajunga nimic in viata daca nu e bun la scoala - sau, si mai rau, la mate/info;
daca esti un adult care isi cearta copilul ca s-a murdarit cand s-a jucat sau a mancat ceva bun, sau mai tarziu ca face grafitti sau skate - care pedepseste prompt si ferm copilul daca te "face de ras";
daca esti un prof care ii face pe copii prosti la prima ora, pentru ca "nu invata nimic" - iar ei s-au trezit la 6 dimineata ca sa ajunga la scoala sa nu-si ia absente ca nah, bursa;
daca esti un prof care se lauda ca toti elevii i-au luat peste 9 la bac sau ca are nustiucati olimpici si considera evident ca asta il face un prof/o profa bun/a... sau un parinte care crede asta. 
fuck that.

copiii nu sint cei mai importanti, nu exista "cei mai importanti" - toti sintem importanti,
daca unii sint mai presus ca altii, ne ducem dracului cu totii - inclusiv copiii.
copiii sint oglinda sanatatii mintale si sufletesti a parintilor, profilor, tuturor adultilor care contribuie la devenirea lor - din pacate, inclusiv aceia care pun "copilul mai presus de orice"
​daca crezi ca ei sint acolo ca tu sa-i "formezi" si sa faci "oameni" din ei, esti cel putin praf - daca nu chiar un monstru. ('jeg uman' e rezervata exclusiv lui madalin morteanu)
daca lucrezi cu copiii, sau ai o misiune legata de ei, sau esti un parinte care nu vrea sa-si faca praf copilul cu mana lui, pune-ti des intrebarea asta: ce pot eu sa fac cel mai bine cu si pentru copiii astia?
adu-ti aminte des ca tot ce poti sa faci mai bine pentru copii e sa le dai incredere in ei insisi, si sa-i ajuti sa fie sanatosi si veseli si fericiti cu unde si de ce sint.
si nu pentru ca "copiii sint cei mai importanti" - fuck hierarchies - ci pentru ca e singurul fel in care te poti apara de nazism, big brother,  sifilis. 
iar, judecand dupa ce se intampla prin jurul nostru ultimamente, nu mai e deloc vorba de o nevoie de protectie generica asa, pe termen lung - ci pe termen scurt.
​chiar foarte scurt.
chiar ieri.

apropo de editia de anul asta ideo ideis: pe tine cine te minte?
visinel clar nu.
nici eu.
ai grija cu pupatul icoanelor, vine referendumul peste noi si tre' sa fim destepti si curati. 
altfel, charlottesville.

Games, changes and fears
When will they go from here
When will they stop
I believe that fate has brought us here
And we should be together babe
But we're not

I play it off, but I'm dreaming of you
And I'll keep my cool, but I'm fiendin'

I try to say goodbye and I choke
Try to walk away and I stumble
Though I try to hide it, it's clear
My world crumbles when you are not here

Goodbye and I choke
I try to walk away and I stumble
Though I try to hide it, it's clear
My world crumbles when you are not here

I may appear to be free
But I'm just a prisoner of your love
And I may seem all right and smile when you leave
But my smiles are just a front
Just a front,
hey

I play it off, but I'm dreaming of you
And I'll try to keep my cool, but I'm fiendin'

I try to say goodbye and I choke
Try to walk away and I stumble
Though I try to hide it, it's clear
My world crumbles when you are not here

Goodbye and I choke
I try to walk away and I stumble
Though I try to hide it, it's clear
My world crumbles when you are not here

Here is my confession
May I be your possession
Boy, I need your touch
Your love, kisses and such
With all my might I try
But this I can't deny
Deny

I play it off, but I'm dreaming of you
(but I'm dreaming of you babe)
And I'll keep my cool, but I'm fiendin'

​I try to say goodbye and I choke
Try to walk away and I stumble
Though I try to hide it, it's clear
My world crumbles when you are not here

Goodbye and I choke
I try to walk away and I stumble
Though I try to hide it, it's clear
My world crumbles when you are not here

ieri am vazut filmul asta, in gradina la tranzit, alaturi de inca vreo 20-30 de oameni, romi si neromi. crina ne-a adus niste muffins de-am murit de placere, iar o fata super draguta pe care nu stiu cum o cheama (eu ii zic zana tranzitului, e mereu acolo si e super calda si misto) ne-a facut niste limonazi super bune, cred ca si cu ceva chestii din gradina lor cu permacultura si nebunii. 
m-am simtit un pic gypsteritza - and i liked it:)
dar nu despre asta am intrat sa scriu azi.
postul asta e umpic despre filmul 'in numele statului' - il aveti mai jos - si mai mult despre ce am invatat/simtit eu in timpul vizionarii si discutiilor de dupa.  
​
filmul are doua fire: unul dat de fluxul de informatii, foarte solid si bine documentat. super bine documentat, am invatat enorm in doar 35 de minute. celalalt fir e format din niste scene jucate de actori profesionisti care reconstituie niste situatii din perioada aceea. firele astea doua nu sint prea bine legate intre ele, prin urmare mie una mi-a fost greu sa fac trecerea de la unul la altul - de exemplu acuma sintem pe un slide cu informatii si un voiceover care explica niste chestii, apoi il vedem pe vasile ionescu (naratorul filmului) care ne explica si el niste chestii de asemenea foarte interesante, dupa care pac ne trezim intr-o scena ca de film artistic, in care cineva moare de tifos exantematic, apoi pac inapoi la date si naratiune stiintifica. mie mi-a fost cam greu sa trec de la un fir la altul, la final m-am gindit ca poate ar fi fost mai bine sa fie doua filme separate, unul documentar si unul artistic. dar mi-e clar ca din motive de buget nu s-a putut face decit unul singur - ceea ce de fapt s-ar putea sa nici nu fie o chestie prea rea: unora s-ar putea ca tocmai combinatia/alternanta asta sa le placa la film.

dupa vizionare nora si delia, care au fost implicate in realizarea acestui film docu-drama (asa am aflat aseara ca se cheama genul) ne-au vorbit despre holocaust si eugenismul romanesc, inclusiv despre pateticul sindrom "nu vorbim despre asta" inca foarte prezent in mediul academic. delia ne-a relatat reactia directoarei de la institutul antropologic rainer, in anul 2017: nu putem avea aici un doctorand care vrea sa faca cercetare pe eugenismul romanesc. rainer a fost un mare om, institutul nostru ii poarta numele, pur si simplu nu putem sa ne atingem de subiect. daca doctoranda ia alt subiect, cu drag o iau chiar eu ca indrumator de doctorat.
yup. 
cea mai wow chestie pentru mine in aceasta zi de comemorare poraimos a fost asta:
ca eugenismul n-a venit din germania via nazism, ci era binemersi deja nascut pe plaiurile mioritice. de exemplu in 1939 romania avea deja 5 societati/institutii eugeniste. una functiona ca sectie a institutului infiintat de dimitrie gusti wtf?! directorul acestei sectii era un domn manuila, care era si director la institutul de statistica, foarte activ propovaduitor al ideii ca romii si evreii erau cea mai mare problema a romania, iar solutia era sterilizarea lor.
parintii eugenismului romanesc sint considerati niste super somitati si respectati cu sfintenie pana in ziua de azi - mai stiti powerpointu' ala cu romani extraordinari, gen marinescu care a inventat insulina etc? eh, multi dintre aia sint si taticii eugenismului - adica acea teorie "stiintifica" (ma rog, la fel de stiintifica precum teoria raselor a lui darwin, de exemplu) conform careia romii sint ceva care murdareste rasa (romaneasca, alba), si de aceea ei trebuie sa dispara.
cu alte cuvinte, acea "stiinta" sau mai degraba ideologie care justifica rasismul, genocidul, holocaustul.
in continuare nu se stie, si exista o colaborare tacita in mediul academic si politic (nevermind nazistii, aia nu se pun. eu vorbesc de oamenii normali, cum ar veni) de a nu dezvalui implicarea unor monstri sacri precum gheorghe marinescu sau constantin parhon intr-asa o chestie. in continuare nu putem accepta/dezvalui ca oamenii astia credeau cu putere ca sangele tiganesc impurifica sangele geto-dac, iar solutia era sa moara toti tiganii (si toti evreii si toti bolnavii mintali si toate persoanele cu dizabilitati, desigur!).

din fericire, avem si vreo doi cercetatori mari ai eugenismului in romania, care au reusit sa si publice. si care evident fiind foarte buni s-au carat din romania. dar nah, e bine ca sint - pe unul il cheama marius turda, va pun o carte de el mai jos.

spre finalul serii de la tranzit a fost invitat sa zica ceva si marian de la criss.
l-au cam luat prin surpridere fetele cu invitatia - si poate de acee a vorbit intr-o nota mai sentimentala decat de obicei:) as vrea sa consemnez aici una din ideile pe care el a zis-o de cateva ori, si de fiecare data am simtit ca prin asta aduce un super omagiu supravietorilor si victimelor holocaustului, dar si o super inspiratie urmasilor lor. a zis cam asa el: noi sintem singurii care am tras si 500 de ani de sclavie, si un holocaust, si nenumarate secole de prigonire structurala, inclusiv in prezent. and yet here we are. sintem puternici, sintem foarte puternici. si negrii din america sint puternici, si evreii sint puternici, si victimele sclaviei din caraibe sint puternici, nu sintem noi cei mai puternici - dar sintem singurii care am indurat si sclavie, si eugenie, si holocaust, si protejarea eugenistilor de care acelasi sistem care intretine si rasismul societatii si marginalizarea romilor. bai da' uite-ne.
unii zic ca daca ne straduim sa tinem minte sau sa le aducem aminte mereu tinerilor despre holocaust, sansele sa se repete ever sint mai mici.
o fi. nu stiu ce sa zic.
io zic ca ce (mai) merge e sa le zici ce zicea marian ieri: sintem puternici, al dracului de puternici.
cand citesti comentariile mega-rasiste si eugeniste de pe youtube la fiimul asta, sa nu-ti fie frica, si sa nu te enervezi. sa zambesti si sa mai bei o gura de cafea linistit/a: ca noi auzim-vedem-murim de asta de sute de ani, uite numaidecat se fac o mie de ani pe aici prin europa.
si tot aici sintem.
in your face, constantin fucking parhon.

when your tigresscub sends you this pic as one of the most ohmygod moments of her life, then you know you've done well as a "parent," or "random adult in charge of the safety and momentary happiness of a kid," as i like to call it:)
you know that whatever else you fucked up on, whether it may have been her education, or her eating habits, or her drinking debut or your relationship altogether, there's definitely one thing you got right: her smile has that human rights family glow. thank you, life <3
blame it on bianca, thats the name of the show that kicked off pride week in amsterdam last night - heck yeah, ill blame it on bianca, any day <3 on her and on all my gay lesbian trans bisexual brothers and sisters who have helped me raise sinziana as a single parent since day 1, and still help me every day of my (sometimes even more complicated) remote parent life.
your immense strength and beauty, being able to get out and up there: i am forever in awe of that, my queens and kings. whether you are
a drag queen performer who is fighting addiction and/or is often humiliated, threatened or even attacked
a young roma woman who goes out there into a world of racist hypocrites and learns how to get on top of it
a young trans person who can put themselves together to go to school every day and graduate
a person in a wheelchair who can make jokes about being "handicapped" in the most ballsy and confident self-ironic manner
an older gay man with a twinkle in his eye for each bloody homophobe who looks at him
a 17-year old kurdish boy who can keep his head up among people who consider him a born terrorist and claim his right to a decent life
a lesbian teacher who always leaves home 5 mins apart from her lover, who is a teacher too but at a different school
anybody pushed by marginalization into scarcity and/or depression but who can find it in him/her the strength to give hope and support to others - cuz thats really the best prozac
anybody who is one of these and can GO ON.
and not only that, but SHINE the golden glow of that smile in your eyes.
we be family.
okay, that was my random rant of gratitude:)
now i go make bread cuz palas is coming over in a couple of hours for a bit of work. i dont know many people with as much patience and ability to remain constructive in the midst of the most stupid situations as him. he be my community organizing commander, and im not just saying that.
marian might come over too, bless his golden heart. there is so much love and empathy in that heart, could diffuse a fucking nuclear bomb,  i would build him a temple. he was my guardian angel this very very dire winter, and he's always there through thick and thin, paranoia-free and vanilla-flavored. 
tonite ill see my lil brother andi too, before he heads back to sweden. this little (but very tall!) brother of mine is so quietly and resiliently strong that he makes chuck norris look funny.
im starting  a gallery of family portraits with this posting. i will revisit here and add more soon.
these first 3 match the picture of sinziana and bogdan framing bianca like oh.my.god.

i read a poem on ruxandra's wall today.
it's by olena kalytiak davis and it's called postcard.
there's something about this bit:

Strangely,
it is summer
but also winter & fall.
In response to your asking:
I fill the hours
then lick them shut.
Today, not a single word, but the birds
quietly nodding
as if someone had suggested
moving on.

i recently learned about a poetry form called pantoum.
something about resuming lines in different stanzas - i believe it's the second and fourth line in each stanza that become the first and third in the next one, or something like that. 
i cant be bothered to write in fixed poetry forms, of course, but i sort of like the idea of poets using certain lines as fishbones.

lately it's difficult to see the difference between staying and going.
summer 
your asking
birds quietly nodding.
moving on.

summer
has come and gone, almost
birds quietly nodding
winging their hushed goodbyes to ginger
serenity.

has come and gone, almost
wait, not serenity
winging hushed comeheres to ginger
and me
and you, from behind the smoke.

wait, not serenity
that's not what we were after, was it now?
and me
i wasn't after anything in particular, was i?
'cept lightness.

that bitch.
she so mimsy.
last night she came and went.
winging her promise.
away.

the pantoum is featured in a fiction book by zadie smith, my friend ioana lent it to me - to read until i return to cluj next month. the book is called on beauty and it has a way of growing on you. 
it fills the hours.
licks you shut.

olena's postcard ends with (the lightness of) this:
Please don’t misunderstand: We still suffer, but we are
happy. 

the lightness of that response to
your
asking yourself

saptamana asta a inceput ramadan-ul, si cumva tot saptamana asta am realizat ca unii dintre oamenii pe care ii respect sau la care tin destul de mult sint ignoranti in legatura cu ce inseamna sa fii din orientul mijlociu: oameni educati pentru care daca esti din iraq inseamna automat ca esti arab, deci musulman deci terorist.
De ce e important sa nu fim ignoranti si xenofobi fata de persoanele din middle east (kurzi, turci nemusulmani) sau direct islamofobi care presupun (gresit!) ca toate persoanele din middle east sunt musulmani si deci automat teroristi?
Pentru ca, daca esti asa, esti la fel de vinovat - dupa povestea cu manchester as spune chiar si mai vinovat - decat teroristii care s-au aruncat in aer ca sa-i omoare pe altii. cum asta? e simplu: ei cred, ca si tine, ca toti non-arabii, sau non-musulmanii, sunt setati impotriva lor.
si, dupa ce s-a straduit, poate mult-mult timp, si consumand multe resurse (rabdare, timp, umilinte), sa-ti arate ca (ei) sint ok, ca iti pot fi prieteni, colegi etc buni - iar tu la fiecare atentat terorist zici iar "bai frate da' nu mai termina odata arabii/musulmanii astia?!" - si ei poate sint kurzi nemusulmani, sau turci nemusulmani, you know?... ei, atunci ei trebuie s-o ia de la inceput, over and over and over
- si la un moment dat, in loc s-o ia de la inceput, isi baga pula si te ataca sau se-arunca in aer, ca sa nu mai auda/vada, ca sa nu mai trebuiasca sa suporte impotent disparitiile si mortile copiilor, parintilor, matusilor, unchilor, prietenilor lor din kurdistanul lui barzani, sau din siria, sau palestina, sau libia.
eventual, mai ales daca sunt religiosi, ca sa razbune crimele alea - comise de ignoranti nationalisti si xenoobi sau islamofobi in numele "pacii," "democratiei" sau "adevaratei credinte" - cu sete si disperare, caci nah oamenii sintem cu totii.
eu, ca persoana de etnie roma care inca are parte de plenty of anti-tiganism din partea colegilor (unii foarte vechi) de cancelarie, stiu pe propria-mi piele cat de des (inca) imi vine sa trag un scuipat intre ochii unora - ca nah, om sint si io, si e imposibil sa imi vina si sa si pot chiar tot timpul sa fiu charming and so so funny and original and sweet and all that jazz.

ignorantii nationalisti, care confunda kurzii cu arabii si considera ca toti oamenii din middle east sunt automat musulmani, sau agenti ai lui barzani, sau teroristi - astia sint autorii morali si reali ai atentatelor, nu pustii disperati, care nu mai pot duce povara ingrozitoare de a fi (considerat) musulman intr-o lume plina de oameni din ce in ce mai usor de prostit si de folosit. fanatismul religios, nationalismul, islamofobia, antisemitismul, rasismul, homofobia, transfobia - nume diferite ale aceleiasi boli terminale.
sper sa scap. sper sa scapam. am sa-l rog pe tanti dumnezeu sa ma apere de asa boala grea si ucigasa - am talisman de la un mos turc, am umor, am rabdare, am treaba, si-mi place mult viata. 

​

pe post de justitie divina, intr-o ultima perioada in care bigotismul self-righteous a ajuns sa fie un capital extrem de puternic (de imagine, politic si economic): usr a inceput in sfirsit sa miste.
doamne-ajuta si ramadam kareem, fratilor <3
acum vreo saptamana si un pic, in miercurea dinaintea pride-ului, am fost la o dezbatere cu cativa parlamentari, despre parteneriatul civil. m-am dus mai spre final, umpic cu inima stransa ca s-ar putea sa fie vazuta ca nepoliticoasa interventia mea, cu o intrebare ne-legata de subiectul discutiei: pe cand norme juridice pentru recunoasterea identitatii de gen. le-am zis ca nu vreau sa deturnez scopul evenimentului, dar uite sint multi pusti trans care abandoneaza scoala ca it's just too much, ca sint multe persoane care fac hrt fara indrumare medicala, ca pe multi se fac experimente sau exersari chirurgicale de catre doctori care cer bani buni pt chestii pe care nu stiu sa le faca si pe care nimeni nu le seteaza cu niste standarde de ingrijire. si ca de-aia intreb: pe cand niste norme juridice pentru recunoasterea identitatii de gen, ca uite sint persoane care patesc chestii deosebit de grave every fucking day. si ca mie mi se pare ca, daca e sa vorbim de proiecte legislative sau orice de genul asta, niste norme juridice ca lumea pt recunoasterea identitatii de gen ar fi cam prima extrema urgenta. tipa de la pnl si tipul de la psd au zis ceva de genul, poate dupa ce trece asta cu parteneriatul (au estimat ei poate 10 ani), poate atunci sa incepem sa ne gindim la ce ziceti dumneavoastra, tipul de la usr, silviu dehelean, n-a zis nimic - in schimb, cand s-a terminat toata circoteca, a venit la mine si am avut o scurta conversatie de 5 minute la care el mi-a dat cartea lui de vizita si mi-a zis doamna eu sunt jurist si sunt la comisia juridica si pot sa ajut. va rog sa-mi scrieti si sa tinem legatura. io m-am gindit ca ce om modest si bun, si m-am bucurat ca de-o imprietenire. dar acum doua zile s-a intimplat asta, de la tribuna parlamentului - enter oana bizgan:

"În declarația mea politică în Parlament am subliniat respectul meu pentru orice fel de iubire și susținerea mea ca Președintă a Comisiei pentru egalitate de șanse, deputată și OM pentru libertatea fiecăruia de a-și manifesta afecțiunea pentru cei dragi.
”Vă rog să închideți ochii și să vă gândiți la partenera sau partenerul dumneavoastră, la soția sau soțul dumneavoastră. Vă rog să încercați să vă dați seama cum v-ați simți dacă nu ați putea să vă manifestați afecțiunea pentru persoana respectivă. Dacă nu ați putea să o îngrijiți sau să fiți îngrijit, în eventualitatea unei suferințe. Dacă munca dumneavoastră și bunurile pe care le achiziționați împreună nu ar putea fi împărtășite, dacă nu ați putea să realizați ceva în doi, să vă clădiți un cămin etc. Dacă legile țării în care locuiți și munciți, dacă țara dumneavoastră v-ar lua taxe și impozite, v-ar cere să vă respectați obligațiile, însă nu v-ar da drepturi.
În această situație se află, conform recensământului din 2011, minimum 800.000 de români. Evident, numărul acestora este mult mai mare acum, 6 ani mai târziu; în plus, știm că nu toți cetățenii României au participat la recensământ și nu toți respondenții au acceptat să-și declare statutul marital în acel moment.
În calitate de Președintă a Comisiei pentru egalitate de șanse, deputată și OM, vă amintesc că ȘI față de acești conaționali avem o datorie ca parlamentari. De noi depinde să ne asigurăm că statul român le creează condițiile legale pentru a se bucura de drepturile garantate de Constituție, legea supremă într-o țară democratică. De noi depinde să ne asigurăm că acești oameni nu sunt discriminați în niciun domeniu, conform tratatelor la care România a aderat.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTI nu sunt respectate în țara noastră, iar persoanele din această comunitate nu beneficiază de protecție nici măcar împotriva discursurilor de incitare la ură și a violenței homofobe. Vă mărturisesc că am constatat cu regret că nici în Parlamentul României persoanele LGBTI nu se bucură de același respect ca persoanele heterosexuale.
Este regretabil că atunci când vorbim despre familie sau valori tradiționale uităm că singurele lucruri care nu ar trebui să lipsească dintr-o relație sunt respectul și dragostea – nimic altceva. Uităm că trebuie să sprijinim relațiile construite pe aceste fundamente, indiferent de genul sau de orientarea partenerilor – mai mult, avem responsabilitatea legală să facem asta. Cu atât mai mult cu cât realitatea este cruntă: cote alarmante ale violenței domestice, risc de sărăcie și de abandon școlar crescute, sute de mii de copii cu părinți plecați în străinătate, mii de copii abandonați, mii de copii care fac copii etc. Aceasta este realitatea, iată adevăratele probleme ale familiei care ar trebui să ne preocupe, și nu ce orientare sau comportament intim să aibă oamenii în viața lor privată.
Iubesc libertatea - pentru asta vă invit să luptăm împreună și să votăm împreună!
Respect dreptul la iubire - fiecare e liber să iubească pe cine vrea, când vrea și cum vrea. Respect mamele și tații care-și cresc singuri sau în cuplu copiii, respect femeile și bărbații care se dezvoltă și se împlinesc fără să se căsătorească, respect cuplurile care aleg să nu se căsătorească, dar trăiesc fericiți împreună. Respect persoanele care includ în familia lor rude îndepărtate, prieteni vechi, chiar animale de companie. Dincolo de forma de organizare, de numărul membrilor săi, de orice alt criteriu, o familie se bazează pe iubire, respect, înțelegere și grija pentru celălalt.
Sper că vom găsi împreună înțelepciunea și pârghiile să ne asigurăm că dragostea învinge ura. Sper, pentru că suntem cu toții oameni, suntem cetățeni, suntem în 2017 în Europa, leagănul democrației și al drepturilor omului.”

sint sigura ca asta cu europa leaganul pestelui prajit n-o crede nici ea, pare o fata prea desteapta ca sa creada asa o timpenie - in rest, totul mi se pare atit de frumos si de corect incit nu-mi puteam dori cadou mai frumos de intrat in luna ramadanului. a nu, wait - it gets better: cica florina presada a fost aleasa vicepresedinte. io zic ca-i de bine, usr is back. 

s-au facut 4 ani de cand s-a dus cristi. 4 ani de cand l-a omorat homofobia. 4 ani de cand am inchis pagina prima pagina de facebook a grupului care. am facut poza lui cristi poza noastra de profil, si apoi am inchis pagina. am facut asta pentru ca asa s-a tradus in mintea mea cuvantul "doliu". 

ieri la pride m-am gindit mult la  zimbetul lui modest si super sexy, la prezenta lui discreta si eleganta. la atentia luila detaliile cele mai bizare, desi in general era mai visator. am incercat sa-mi imaginez conversatia din timpul pranzului pe care l-a luat cu mama lui in vizita la bucuresti chiar cu o zi inainte sa-si ia cristi zborul. la motivele pentru care s-a aruncat de la etajul 8 al blocului in care locuia, dupa ce ne daduse semnale pe care noi le ratasem. n-am fost prietena foarte apropiata cu cristi, dar timp de vreo 2-3 ani l-am vazut mai des decat pe multi dintre prietenii mei apropiati - asa s-a intimplat, lucra fix linga casa mea, iar eu mergeam acolo des la cafea cu alt amic, si mai schimbam uneori cate-o vorba-doua. de vreo 2-3 ori, nu mai mult, am avut niste conversatii ceva mai lungi, in care ceva a click-ait si ne-am aratat reciproc simpatie - dar cumva, cum se intimpla, lucrurile nu s-au "legat" ca sa devenim si buddies. ai fi zis ca moartea lui n-avea de ce si cum sa ma afecteze cine stie ce.
wrong.
dupa ceremonia de incinerare, m-am dus la scoala, aveam ore. prima era chiar cu clasa la care eram diriginta - deci teoretic, puteam sa ma simt ok sa le zic de unde vin, pe drum m-am hotarat insa ca n-are rost, si ca o sa intru si o sa imi cer scuze pentru intirziere (oricum intirzii de regula la prima ora, deci nothing special there), iar apoi o sa incep lectia si gata. ce mare branza.
wrong again.
am intrat in clasa si cand am dat sa zic sorry im late you guys i just started bawling. un plans ca bocetul matusi-mii la moartea si parastasul maica-mii, sora ei. cu urlet si jale si spaima si furie.
de ce mai baiatuleeeeeeeeeeeeeee
va fut in gura pe toti homofobii si pe mama voastra si pe copiii vostri homofobi si pe tooooooooooooooooooooooooti
de ce n-am vazut nimic de ceeeeeeeeeeeee
m-a potolit delia, o copila care atunci era a noua sau a zecea, si care pierduse pe cineva important de foarte curind. asa am aflat. ma mingiia pe mina si zicea incet ai dreptate, e nedrept ai dreptate. si nu-mi zicea hai hai gata, cum ar fi facut un om mare, nu-mi zicea shhhh gatagata. doar ma mingiia asa usor si-mi zicea ca am dreptate. si am urlat pina m-am stins. si am luat o hotarire, si de-atunci incerc sa ma tin de ea:

daca se poate sa nu mai moara oameni din cauza homofobie si transfobiei, asa cum mor sau se imbolnavesc atit de grav atit de des, atunci eu o sa ma straduiesc cat pot.
mai am 4 ani pina sper sa-mi iasa probabil cel mai greu si important proiect: norme clare sau legislatie cu cap pentru recunoasterea legala a identitatii de gen.
pentru ca fetele trans sa nu mai faca sexwork pt ca n-au de ales, sa nu mai pateasca time and time again tot felul de cacaturi si sa ia pastile ca sa reziste si sa se futa la cap pe chestia astaaaaaaaaaa
pentru ca pustii trans sa nu mai ramina repetenti sau sa abandoneze scoala sau sa devina la fel de transfobi ca cpf pentru ca e pur si simplu PREA MULT pentru ei sa tranzitioneze in timpul anilor de liceu - pentru ca E, dar in acelasi timp oamenii NU MAI POT sa se duca la scoala ca baieti cand sint fete si ca fete cind sint baieeeeeeeeeeti
pentru ca mamele de tineri trans sa nu ii mai dea afara din casa dupa ce acestia au facut imprumut la banca ca sa cumpere un apartament, la care platesc rate desi mama aia i-a aruncat pe strada dupa ce s-a vazut cu casa. daca nu esti fata normala n-ai cum sa stai in casa mea.
helloooooo, baiatul asta pe care tu-l vrei fata normala plateste ratele vacoooooooooooooo 

nu stiu daca exista viata dupa moarte. nu stiu daca lui cristi ii pare bine ca a scapat de vremurile astea tare complicate din ultima vreme, in care totul pare s-o ia pe un traiect din ce in ce mai complicat si mai de cacat. nu stiu daca e suparat ca s-a grabit si l-a lasat singur pe george, la risc grav de pierdut mintile - nu stiu daca se uita la "noi doi" pe repeat, si se gandeste intruna la iubirea lor "ca-n filme," pe care regizorul claudiu mitcu chiar a facut-o film in 2011. mi-e greu sa ma hotarasc ce varianta prefer, de dragul lui: ca dupa moarte nu e nimic, sau ca e ceva. nu pot sa aleg pentru ca nu stiu spre ce credea/vroia sa zboare el in ziua aia de acum 4 ani, cand s-a aruncat de la etajul 8. 

stiu doar ca ma mai gandesc la el, si o sa ma gindesc mereu, cu zambet de drag si tristete.
am scris asta ca sa stii, just in case ca e totusi ceva dincolo de moarte.
si ca sa stii ca incerc, just in case ca e totusi ceva dincolo de moarte - ca poate-mi pui o pila draguleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

si ca sa mai stii ca de cate ori citesc poezia asta, ma gindesc la george al tau, si il pup in gand.
m-as fi bucurat sa ne fi imprietenit inainte de moartea ta... m-am gindit des in astia 4 ani si la el, dar m-am temut sa il caut asa nitam-nisam. inca mai sper ca itzele se vor lega si ne vom imprieteni din intimplare, fara sa trebuiasca ca grija mea sa ii aduca suferinta amintirii de fiecare data.

Stop all the clocks, cut off the telephone,
Prevent the dog from barking with a juicy bone,
Silence the pianos and with muffled drum
Bring out the coffin, let the mourners come. 

Let aeroplanes circle moaning overhead
Scribbling on the sky the message He Is Dead,
Put crepe bows round the white necks of the public doves,
Let the traffic policemen wear black cotton gloves. 

He was my North, my South, my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song;
I thought that love would last for ever: I was wrong.

The stars are not wanted now: put out every one;
Pack up the moon and dismantle the sun;
Pour away the ocean and sweep up the wood.
For nothing now can ever come to any good.
- W. H. Auden