ionescu s-a mutat zilele astea din bucuresti undeva la tara. cu capre, padure, chestii de genu'
in seara dinaintea plecarii, a venit pe la mine pentru one last supper, si sa-mi aduca mormane de haine si lucruri - unele sa i le tin, altele sa le duc la centrul de refugiati, altele sa mi le dea mie-n dar. de exemplu picturile alea pe felii de trunchi de pom, facute de sora lu' bunicu' sau fratele bunicii lui, nu mai tin minte care - in orice caz, the best goodbye-for-now prezzie i ever got.
cand a plecat, l-am condus la poarta si am facut poza aia super blurry si dark. da ok, a iesit ca dracu... da' alta n-am - so there:)

ionescu e un om bun, bland si foarte generos. pentru mine e mereu a humbling discovery cind imi mai pica o fisa ca omu' e de fapt mult mai kind decat am crezut. 
in ultimii ani, ionescu a avut o perioada mai dificila, privita din exterior. sa zicem ca am putea sa numim perioada asta una mai de sihastrie. practic a rupt legatura cam cu tot ce a insemnat viata lui inainte. si n-a facut-o din suparare, din frustrare, din disperare, din nebunie. a facut-o pentru ca asa i s-a parut firesc si sanatos sa faca, pentru ca sa se poata aseza umpic la cap, explora, dezvolta. in astia doi ani or so, m-am bucurat sa fiu una din cele 3 persoane or so cu care el a continuat sa comunice, sa se vada in oras (mai rarutz), sa vina sa ajute la treburi grele sau pur si simplu sa hang out in gradina la o bere si-o samanta (mai desutz).
ma gindeam la inceput ca poate ar fi bine sa incerc sa il conving ca "nu e bine" ca nu e "normal" sa stea mereu singur si sa nu socializeze sau sa aiba un soi de program, ceva. chestia aia cu 'spre binele lui' mi se tot invirtea prin cap si nu stiam cum s-o apuc sa nu-l supar.
doar ca ionescu era de fapt just fine.
​cine avea nevoie de ajutor, si il si primea de la el, eram eu.

daca mi-ar fi zis cineva acum un an ca n-o sa mai vorbesc in fiecare zi sau ca n-o sa mai mananc sau beau macar o data-n saptamana, daca nu in fiecare zi, cu cativa prieteni cu care s-a rupt firul, i-as fi zis ca e nebun/a sau invidios/oasa sau posibil i-as fi tras una, in functie de context:)
daca am fi jucat acum un  an un joc de societate in care mi-ar fi picat cartea aia cu "descrie viata ta fara persoana asta", as fi pus-o jos si as fi luat alta.
oamenii astia erau parte din mine.
cind s-a rupt firul cu ei, niste bucatele din mine s-au carbonizat cu zvircoliri de hirtie de armenia.
intre timp, ionescu si cu mine mai ieseam la o plimbare lunga de seara dupa cursurile mele de la master, sau mai venea el pe aici sa m-ajute la cite ceva sau just to hang out, si imi zimbea cu zimbetul lui de serafim, si-mi arata ca pe lume exista si prieteni pur si simplu degeaba. uite asa. fara control issues, fara power tripping, fara contorizare, fara paranoia, fara interes, fara unspoken tensions/tabus, fara consens obligatoriu pe toate-toate subiectele. doar pe alea esentiale pentru amindoi, cineva cu care poti sa taci, cineva cu care nu trebuie sa ai o agenda comuna ca sa-ti fie tovaras de drum.

​vorbeam cu ilici aseara in gradina despre cum unii oameni sint asa, easy friends for ever, gen nu se vad 5 ani si dupa aia cind se vad o iau fix de unde au lasat-o, as if it were yesterday. asta e testul de fapt, iar ionescu si cu mine l-am dat fara sa ne propunem, si l-am luat fara sa facem niciun efort.
ca ilici, ca lache, ca anathea. care va iubesc si va daruiesc un cantecesc ionesc - adica melodia care-i place foarte mult sihastrului.

de obicei nu fac nimic de revelion. urasc sarbatorile in general, mi se pare ca (cei mai) multi oameni intra intro stare pe care as asemui-o cu un tunel - sau cu niste ochelari de cal. senzatia mea de cind eram foarte mica este ca sarbatorile ii cumva dezumanizeaza pe oameni. brusc, toata lumea e innebunita, supra-alergata, disperata sa aiba cat mai multe chestii de sarbatori. pentru ca, nu-i asa, daca nici de sarbatori atunci cand, oameni suntem, macar de sarbatori sa ma simt si io ca omu' etc.
acelasi lucru il simt/gindesc si in legatura cu onomasticele si zilele de nastere.
e cumva un must-have/do de zilele astea care le transfoma in ceva ce poate fi in egala masura palpitant, stresant, fals. de exemplu daca e ziua mea si tu esti pretenu' sau pretena mea, te simti prost ca n-ai bani sa-mi cumperi un cadou, sau ca ai uitat si ca nu m-ai sunat. te simti atit de prost, incit de niste ani buni ziua mea de nastere e secreta, fix din cauza asta. iubeste-ma si celebreaza-ma in fiecare zi, prietene. asa cum te iubesc si ma bucur de tine eu, in fiecare zi <3
deci cam de asta ma izolez de zile din astea speciale, si foarte rar dau curs invitatiilor la nunti, zile de nastere, revelioane. din cand in cand accept insa cate o invitatie la asemenea ocazii - in general atunci cand vin de la oameni cu care ma relationez foarte firesc si puternic, si despre care stiu sigur ca nu fac parte din majoritatea descrisa in primul paragraf. si mai trebuie sa fie adunari mici, de maxim 3-4 oameni, si sa fiu sigura ca n-o sa fie bumtzi bumtzi dat disperat de tare, ca n-o sa trebuiasca sa ies in balcon la 12 noaptea (urasc frigul, il urasc) pentru artificii si alte asemenea chestii care imi displac profund.
acum vreo 4-5 ani am fost la un revelion la ioana (avadani) acasa. erau ea, cristina (lupu) si vasile al cristinei. pe vasile nu-l stiam aproape deloc, a fost o bucurie sa-l descopar om bun si frumos. pe ioana o iubesc o iubesc. pe cristina o iubesc also, dar ma infricoseaza umpic, e puternica si umpic feroce, which works wonderfully in schema cji, e practic un motor indomitabil ea.
a fost cel mai frumos revelion ever. am mincat chestii gatite impreuna, fara stres si aoleo-cit-mai-dureaza, cu chef de vorba si ris blajin, la un pahar de vin, am conversat despre tot felul de chestii misto - adica realmente am stat de vorba, ne-am cunoscut si ne-am placut inca si mai bine. nici un revelion in familie nu poate egala noaptea aia in caldura, veselie, relaxare si atentie pozitiva. o fratietate si o suroritate pe care toti le meritam, in fierare zi - nu doar de sarbatori. unii dintre noi le si avem. e u paradox aici, poate: cu cat te lasa mai rece craciunul, cu atat ai mai multe sanse ca fiecare zi sa fie craciunul. 
la plecare, ioana ne-a dat fiecaruia niste post-it-uri puse intrun borcan d-ala gros si umflatzel, cu o chestie de sarma tare si o garnitura de cauciuc cu care il inchizi etans (d-ala de la ikea, stiti de care zic?) ei, si ne-a zis ca in anul care incepe, de cite ori ni se intimpla chestii care marcheaza anul, sa notam cateva cuvinte pe un biletel, si sa il impaturim si sa il bagam in borcanul ala. si la sfirsitul anului sa le avem acolo pe toate, si sa le citim, ca sa ne amintim si sa ne dam seama cum a fost anul.
blogul asta e un borcan din ala. l-am inceput ca sa nu uit - si ca sa ma pricep mai bine. 
ieri si azi a fost ziua mea, si ziua lu' medeea, si-a lu' viviana, si-a lu' tudor, si-a lui claudiu.
and man did we celebrate <3
la multi ani y'all.
ca sa nu uit cat de misto a fost weekendul asta, si de ce, am scris biletul asta
- si m-am mai priceput putin:)
daca ai venit aici sa ma citesti, inseamna ca si tu cauti sa te pricepi. sper ca pleci de aici cu ceva, un dar cat de mic de la tine pentru tine, spre tine. cum e cantecul asta de mai jos, pe care mi-l daruiesc eu din cand in cand. pe dania, fata asta care canta, am aflat-o pe un cd pe care il am de la fratele mounah, arabic groove i-a pus el numele compilatiei de 250 de cantece, un cd pe care mi l-a trimis la scurt timp dupa 9/11, si la scurt timp dupa ce s-a insurat cu una din cele mai bune prietene ale mele, shawn, initial ca sa scape de persecutiile de cacat la care au fost supusi amplu arabii din state, imediat dupa caderea turnurilor gemene. io imi pun cantecul asta de cite ori am sentimentul de sarbatoare, pentru ca nu vreau sa uit ce inseamna pentru mine 'sarbatoare': bucuria de a fi, prosteala autozeflemitoare, distractia dincolo de orice reguli/limite, ne-dictata de nici un "trebuie" sau "pentru ca asa e bine," - distractia aia just because, fratia aia de care educatia ne indeparteaza, futu-i.  
ps: in videoclipul cu dania, eu sint grasul cu chitara. just so you know:)
pps: medeea era dania.  da, mi-a facut steagul transgender din plastilina. si da. i-am explicat umpic ce inseamna transgender. to be continued.
ppps: claudiu e tipul cu zdranganele (nu stiu cum se cheama tartacutzele alea cha-cha). i am officially completely smitten with him.
​