ionescu

ionescu s-a mutat zilele astea din bucuresti undeva la tara. cu capre, padure, chestii de genu'
in seara dinaintea plecarii, a venit pe la mine pentru one last supper, si sa-mi aduca mormane de haine si lucruri - unele sa i le tin, altele sa le duc la centrul de refugiati, altele sa mi le dea mie-n dar. de exemplu picturile alea pe felii de trunchi de pom, facute de sora lu' bunicu' sau fratele bunicii lui, nu mai tin minte care - in orice caz, the best goodbye-for-now prezzie i ever got.
cand a plecat, l-am condus la poarta si am facut poza aia super blurry si dark. da ok, a iesit ca dracu... da' alta n-am - so there:)

ionescu e un om bun, bland si foarte generos. pentru mine e mereu a humbling discovery cind imi mai pica o fisa ca omu' e de fapt mult mai kind decat am crezut. 
in ultimii ani, ionescu a avut o perioada mai dificila, privita din exterior. sa zicem ca am putea sa numim perioada asta una mai de sihastrie. practic a rupt legatura cam cu tot ce a insemnat viata lui inainte. si n-a facut-o din suparare, din frustrare, din disperare, din nebunie. a facut-o pentru ca asa i s-a parut firesc si sanatos sa faca, pentru ca sa se poata aseza umpic la cap, explora, dezvolta. in astia doi ani or so, m-am bucurat sa fiu una din cele 3 persoane or so cu care el a continuat sa comunice, sa se vada in oras (mai rarutz), sa vina sa ajute la treburi grele sau pur si simplu sa hang out in gradina la o bere si-o samanta (mai desutz).
ma gindeam la inceput ca poate ar fi bine sa incerc sa il conving ca "nu e bine" ca nu e "normal" sa stea mereu singur si sa nu socializeze sau sa aiba un soi de program, ceva. chestia aia cu 'spre binele lui' mi se tot invirtea prin cap si nu stiam cum s-o apuc sa nu-l supar.
doar ca ionescu era de fapt just fine.
​cine avea nevoie de ajutor, si il si primea de la el, eram eu.

daca mi-ar fi zis cineva acum un an ca n-o sa mai vorbesc in fiecare zi sau ca n-o sa mai mananc sau beau macar o data-n saptamana, daca nu in fiecare zi, cu cativa prieteni cu care s-a rupt firul, i-as fi zis ca e nebun/a sau invidios/oasa sau posibil i-as fi tras una, in functie de context:)
daca am fi jucat acum un  an un joc de societate in care mi-ar fi picat cartea aia cu "descrie viata ta fara persoana asta", as fi pus-o jos si as fi luat alta.
oamenii astia erau parte din mine.
cind s-a rupt firul cu ei, niste bucatele din mine s-au carbonizat cu zvircoliri de hirtie de armenia.
intre timp, ionescu si cu mine mai ieseam la o plimbare lunga de seara dupa cursurile mele de la master, sau mai venea el pe aici sa m-ajute la cite ceva sau just to hang out, si imi zimbea cu zimbetul lui de serafim, si-mi arata ca pe lume exista si prieteni pur si simplu degeaba. uite asa. fara control issues, fara power tripping, fara contorizare, fara paranoia, fara interes, fara unspoken tensions/tabus, fara consens obligatoriu pe toate-toate subiectele. doar pe alea esentiale pentru amindoi, cineva cu care poti sa taci, cineva cu care nu trebuie sa ai o agenda comuna ca sa-ti fie tovaras de drum.

​vorbeam cu ilici aseara in gradina despre cum unii oameni sint asa, easy friends for ever, gen nu se vad 5 ani si dupa aia cind se vad o iau fix de unde au lasat-o, as if it were yesterday. asta e testul de fapt, iar ionescu si cu mine l-am dat fara sa ne propunem, si l-am luat fara sa facem niciun efort.
ca ilici, ca lache, ca anathea. care va iubesc si va daruiesc un cantecesc ionesc - adica melodia care-i place foarte mult sihastrului.