despre putere in sistemul de educatie

in vara asta mi-am batut un tatuaj-semn-de-intrebare, iar in loc de punct e un simbol pentru raspuns – ma rog, raspunsul de la momentul asta al vietii mele
nu stiu daca o sa fie tot asta pina la capat.
ce conteaza e ca mi-am gasit intrebarea.

raspunsul e mai putin capital – la mine e concentrat in painica aia – si nu are, sau nu ar trebui sa aiba, o relevanta mai mare pentru nimeni altcineva in afara de mine. 
la fel cum convingerile mele despre religie, sexul comercial sau consumul de droguri, apartenenta la un grup sau altul, sau istoricul meu de activism nu sint altceva decit reflectii ale cautarilor mele catre mine.

mi-e frica de convingerile definitive. 
cu painica asta am o relatie strinsa de vreo 20 de ani, de cind a murit bunica-mea. 
coc paine in tava-mostenire de la ea, duminica in general. 
in timp ce framant painea si o asez in tava, ma gindesc la ce s-a intimplat in saptamina care a trecut, ce vine in saptamina urmatoare, si la ce intrebari simt nevoia sa-mi raspund. 
painea asta e conversatia mea duminicala cu bunica-mea – dumnezeu.
mai mult decit orice, ma hraneste cu intrebari, pe care le pun uneori in lectiile mele la 12u2, o clasa pe care o am dintr-a noua, si la care anul asta predau literatura si studii de gen – un optional pe care l-am propus acum vreo 4 ani si pe care il predau in principal pe baza aplicarii unui sistem de intrebari. vinerea trecuta am pornit de la ‘ce inseamna sa fii feminist/a?’ 
...opa, am cam divagat.
of, fac asta cam des de cind am trecut de 50 de ani, devin tot mai mult tipul ala de mamaie de care nu-mi placea cind eram mica decit daca facea bunataturi. mama si ce tomboy eram cind eram pustoaica. the irony.
hai inapoi la discutia despre intrebare. 

nu ma identific in principal cu nici una din categoriile social-cultural-politice din care fac parte: femeie roma, feminista, profesoara, pan-religioasa, aliata a persoanelor lgbt, activista pentru drepturi egale pe bune, nod de networking pentru alti activisti si cautatori de raspunsuri si comunitatile roma sau lgbt.

toate lucrurile astea sint niste parti importante din mine, din felul in care ma raportez la cum inteleg sau incerc sa inteleg cine sint, ce inseamna si cum anume vreau sa fac munca pe care o fac, de ce si cum construiesc relatiile pe care aleg sau nu sa le construiesc – nici macar nu le-as numi partile cele mai importante ale identitatii mele. Asta pentru ca mi-e greu sa cred ca identitatea e altceva decit un construct care ne e livrat la pachet cu certificatul de nastere, cu botezul, cu prima oara cind, si prima oara cind, si ultima oara cind. 
opa iar.
hai inapoi, mamaie:

marile intilniri bune nu sint pe aceeasi acceptiune a unor chestii ‘fundamentale’. acceptiunile astea, raspunsurile definitive la intrebari precum ‘ce e femeia?’ ‘ce e barbatul’ ‘ce e dumnezeu’ ‘ce e frumosul’ ‘ce e binele si normalul’ ‘ce e bine pentru natiune’ ‘ce e rau pentru rominia’ ‘de ne nu ii merge rominiei bine’ nasc mai degraba polemici, chiar ura si cruzime, moarte, conspiratie la acoperit crime si abuzuri. 

cind ne gasim relationati la o intrebare-ax, la care ne dam seama ca trebuie sa revenim mereu, iar impartasirea raspunsurilor ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi insine si pe cei din jurul nostru –  atunci ne vine avantul cunoasterii si al mersului spre realizarea potentialului care salasluieste in fiecare dintre noi.
daca ignori intrebarea, sau daca ai un raspuns fix toata viata, esti un zombie.
walking dead.

din fericire oamenii au tot felul de intrebari care ii bintuie si ii alearga si ii fac sa creeze si sa se conecteze – uneori sa se izoleze pentru ca apoi sa se conecteze iar, pe bune – si care ii tin in viata. 
cele la care tot revin se numesc intrebari-ax. 
cei mai multi dintre noi nu ne dam seama decit foarte tirziu care ne sint intrebarile-ax – pentru ca nu sintem indrumati sa cautam intrebari – nevermind intrebarile corecte – ci raspunsuri. 
sintem crescuti cu modele, explicite sau tacite, impuse cu forta spre ‘binele’ nostru de catre parinti si/sau profesori si/sau preoti, sau pe care le imbratisam ‘singuri’ ca demne de urmat. sintem invatati/e de mici ca daca ajungem ca nustiucine care a luat un nustiuce premiu, sau care a ajuns primul pe luna, sau care are masinacasabaniinbanca, sau care a reusit sa ajunga presedinte sau numaistiuce, asta inseamna ca am reusit in viata. sintem invatati ca fericirea se masoara in cifre – raspunsuri clare, nete.
opa.

am facut la inceputul acestui an scolar o lectie despre intrebari-ax.
le-am prezentat copiilor teoria mea de mai sus, iar ei mi-au zis intrebarile lor,
las aici cateva:
cine sunt?
ce inseamna fericirea acum? de ce? o sa insemne acelasi lucru si peste 5 ani?
daca fac asta, ce impact va avea asupra celor care conteaza pentru mine?
cum merg mai departe? de ce?

apoi le-am aratat un exemplu de poezie concreta si le-am explicat rapid cum e cu poezia concreta, cine a inventat-o si de ce mi se pare mie ca poetii dada sint cei mai punk EVER

si la final i-am invitat sa-si scrie intrebarile-ax si raspunsurile din momentul acesta al vietii lor in forma care le reprezinta cel mai bine ‘esenta’ - sa se gindeasca de exemplu daca si-ar face un tatuaj cu cuvintele alea, in ce forma le-ar aranja intr-un desen.
a iesit asa:

o fata feminista care nu vrea sa fie redusa la sanii ei

o fata lesbiana, care ne-a zis dintr-a noua ca-i plac fetele si ca familia ei stie de ea si np
- le-am invitat sa-si vizualizele ‘forma’ si sa-si scrie in forma aia intrebarea/intrebarile-ax si raspunsul/raspunsurile din ziua aia.
- am zis ca daca nu stiu intrebarea sau raspunsul, sau nici una, sa bage blabla 
voila:

o fata care e street dancer de ceva ani si care a avut o experienta foarte emotionala cu noi cind ne-a explicat de ce si-a desenat in loc de cap un creier supradimensionat: ea, ca street dancer, e mereu tratata ca o proasta, ca una care n-are creier. as vrea sa las aici observatia ca n-o deranjeaza la fel de tare alte clisee despre street dancers, cum ar fi ca sint niste drogati/e sau ca sint promiscui/e.

o fata care zice ca ei ii place sa se ‘papuseasca’ si sa se imbrace cochet etc, dar asta nu inseamna
ca e slaba. dimpotriva, e puternica ca un munte.

le stiu de 3 ani si ceva pe fetele astea.
intr-a noua nu erau deloc asa.
de opt ani intr-un sistem bolnav, erau invinse, conforme si ‘la locul lor.’ 
n-aveau continut, n-aveau directie, n-aveau incredere in ele, erau inerte si obediente si te considerau profa serioasa daca le dadeau teme mari si erai stricta, dictai multe pagini, si te imbracai ‘ca profele.’ 
scoala le adusese in halul ala, cu sprijinul familiilor lor si al corpurilor profesorale. 

in 2020, fetele astea vor iesi din sistemul asta bolnav, dar mai opresiv si coercitiv ca oricind, ca niste supravietuitoare: puternice, destepte, stiind ce vor – dovada ca se poate iesi sanatos dintr-un sistem care nu mai are cum sa fie facut bine. 

intrebarea mea ax e un set de 3. 
incep cu doua intrebari care functioneaza ca o busola:
de ce vreau (sau trebuie) sa fac/em asta? 
cit sens are pentru mine sa fac/em asta – rational sau emotional? 
si inchei cu una ‘de verificare’:
pe bune?

reflectind la subiectul ‘starea de sanatate a sistemului educational’ setul-ax se desface in:
cit sens are sistemul educational din rominia? 
de ce vrea el sa fie asa?
trebuie sa fie asa? 
poate fi altfel? 
cum? 
de ce?
pe bune?

e important sa reflectam si sa revenim mereu la intrebarile acestea, pentru a nu ne lasa coplesiti de infectia sistemica – ajungand astfel simpli pioni sau unelte ale puterii, concentrata in mainile catorva cabotini si/sau cinici, care nu acorda atentie educatiei decit in masura in care le foloseste politic sau economic, sau ambele.
 
‘meritocratie’ scrie pe eticheta hainei  de ‘bun simt,’ de ‘vrem o rominie normala,’ in care sistemul isi imbraca cinismul de sorginte capitalista, nationalista, rasista, clasista, homofoba, transfoba, ableista, xenofoba si ortodox-sectariana.

in scurta descriere a punctului de pornire si intentiilor proiectului pe care am primit-o de la h.arta am gasit citeva rinduri care m-au naucit prin faptul ca erau exact gindurile mele, transpuse intrun limbaj mult mai sobru decit cel pe care il folosesc eu in mod obisnuit – dar fix gindurile mele:
[…] atitudinea neoliberala a “egalitatii de sanse” si a meritocratiei, nu face decat sa intareasca ordinea capitalista, care se bazeaza in esenta pe rasism, xenofobie si exploatarea celor multe. discutiile din cadrul proiectului feminisme isi propun sa puna in lumina atat pericolul populismului cat si pe cel al elitismului clasei de mijloc, atat discursul “valorilor” nationaliste si “traditionale” cat si pe cel al “democratiei” neoliberale. 

sistemul educational foloseste copiii, profesorii si parintii ca pe niste mijloace de productie, iar tehnicile variaza de la hiperbirocratizare la divide et impera, de la bonificatii si pomeni electorale la bullying institutional sau minciuni si aberatii publicate in organele de presa centrala pe post de adevar sau lucruri ‘bune.’ 
[aici doua exemple:
http://www.romania-actualitati.ro/top_argumente_pro_si_contra_legii_educatiei-23775 
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/legea-care-extinde-invatamantul-obligatoriu-la-15-clase-a-fost-promulgata-1107145]

copiii pot fi insa ajutati sa se dezvolte – si sa iasa sanatosi din scoala. 
parintii si profesorii au desigur obligatia morala si legala sa faca asta – cu conditia sa nu fi ajuns deja legume sau, mai rau, unelte ale puterii, adica oameni convinsi ca abuzarea copiilor in acest sistem e ‘spre binele lor’ sau chiar pentru ‘viitorul tarii si al planetei.’

sistemul sufera de cateva boli cronice:

• falsa meritocratie, incurajata prin monetizarea ‘realizarilor’: bani pentru premii la olimpiada, burse de merit, gradatii de ‘merit’ pentru profesorii care au copii premianti la olimpiada etc
• politizare – consolidata in mod paradoxal tocmai prin legi care interzic numirile politice.
• instabilitate: conducerea ministerului educatiei s-a schimbat de circa 29 de ori in 30 de ani. nimic nu mai poate aduce sistemul inapoi pe sine dupa o isterie de asemenea proportii:

1. Mihai Şora: decembrie 1989 – iunie 1990
2. Gheorghe M. Ştefan: iunie 1990 – octombrie 1991
3. Mihail Golu: octombrie 1991 – noiembrie 1992
4. Liviu Maior: noiembrie 1992 – decembrie 1996
5. Virgil Petrescu: decembrie 1996 – decembrie 1997
6. Andrei Marga: decembrie 1997 – decembrie 2000
7. Ecaterina Andronescu: decembrie 2000-  iunie 2003
8. Alexandru Athanasiu: iunie 2003 – decembrie 2004
9. Mircea Miclea: decembrie 2004 – noiembrie 2005
10. Mihail Hărdău: noiembrie 2005 – aprilie 2007
11. Cristian Adomniţei: aprilie 2007 – octombrie 2008
12. Anton Anton: decembrie 2008 – decembrie 2008
13. Ecaterina Andronescu: decembrie 2008 – octombrie 2009
14. Emil Boc (interimar): octombrie 2009 – decembrie 2009
15. Daniel Funeriu: decembrie 2009 – februarie 2012
16. Cătălin Baba: februarie 2012 – mai 2012
17. Ioan Mang: 7 – 15 mai 2012
18. Liviu Pop: interimar mai – iulie 2012
19. Ecaterina Andronescu: iulie – decembrie 2012
20. Remus Pricopie (...): decembrie 2012 – decembrie 2014
21. Mihnea Costoiu, ministru delegat: decembrie 2012 – decembrie 2014
22. Sorin Cîmpeanu: decembrie 2014 – noiembrie 2015
23. Adrian Curaj: noiembrie 2015 – iulie 2016
24. Mircea Dumitru: iulie 2016 – ianuarie 2017
25. Pavel Năstase: ianuarie 2017 – iunie 2017
26. Liviu Pop: iunie 2017 – ianuarie 2018
27. Valentin Popa: ianuarie 2018 – septembrie 2018
28. Ecaterina Andronescu: noiembrie – august 2019
29. Valer Daniel Breaz: 45 de zile dupa edacterina, in acelasi timp omul fiind si la cultura)
am pierdut un pic sirul, dar la un moment dat cred ca s-a intors edacterina, iar acum e
Viorica Anisie, fara numar.

simptome
ne putem da seama de gravitatea bolilor sistemului, si de nivelul foarte ridicat al infectiei/mizeriei si haosului, daca observam:

• relatiile dintre profesori: a scazut nivelul de solidaritate si incredere intre colegi, a crescut competitivitatea necolegiala, profesorii debutanti se concentreaza pe hirtii si validare din partea colegilor de cancelarie, in loc de conectarea si sprijinirea cu copiii.
• degradarea relatiilor profesori-elevi: cu atitea evaluari standardizate si atita monetizare a ‘realizarilor,’ profesorii fac mult mai mult pressing pe copii ca acum 20-30 de ani. Copiilor le e teama de consecinte daca refuza sa mearga la olimpiada atunci cind profesoara de romina le spune, de exemplu, ‘nici nu ma gindesc sa nu te duci, tu esti sigur de premiu!’ 
• scaderea capacitatii de concentrare si abilitatilor de gandire critica in randul elevilor: cresterea volumului de munca si a nivelului de stres cu care se confrunta copiii, programul din ce in ce mai incarcat; in plus, tot mai multi au caderi, depresie.
• degradarea relatiilor dintre elevi: competitivitate, mult bullying online - pe linga cel din clasa sau din curtea scolii, care au existat dintotdeauna. De la a 9-a la a 12-a, relatiile merg intrun crescendo de deteriorare.
• Cresterea povarei financiare pe familie: meditatii cu profesorii de la clasa pentru bac sau capacitate, culegeri, taxe de examen, meditatii iar, excursii in strainatate sau in tara, investitii in spatiul scolii, meditatii iar sau extracurriculare pentru ca la scoala ‘nu se face ‘nimic’.

tratamente si vaccinuri
sistemul e bolnav si nu se mai face bine
ca profesor debutant sau elev, va trebui sa iti perfezi tu insuti/insati tehnicile de autoaparare si de autochestionare si iar de autoaparare si iar autochestinare si tot asa – revino la intrebarile de la care am pornit, si tatueaza-ti pe cortex intrebari cum ar fi: cit sens are asta pentru mine? de ce e asa? poate fi si altfel? cum? de ce? 
pe bune? 
solutii nu mai sint posibile decit la nivel individual – nascindu-se astfel posibilitatea unor comunitati subversive, care sa se invete si sa se sprijine unii pe altii ca sa invete cum sa se poata dezvolta ca profesori, ca oameni, iar in cazul elevilor si parintilor, cum sa iasa sanatosi dintrun sistem bolnav.
citeva lucruri care au functionat si inca functioneaza, in experienta mea si a prietenilor si prietenelor elevi/e, alumni/e, parinti, profesori:

• sprijinirea emotionala a elevilor si profesorilor debutanti, crearea de practici si mecanisme de solidaritate, concentrarea pe relatii si nu pe chestiuni ‘obiective’ si ‘necesare’
• colaborarea cu elevii si parintii in afara scolii, in proiecte si activitati in parteneriat cu colective si organizatii care sprijina dezvoltarea sanatoasa a copiilor/oamenilor in general
• sprijinirea initiativelor individuale ale elevilor in spatiul scolii si in afara ei: expozitii, film, trupa de teatru, voluntariate, orice doresc sa exploreze si prezinta un bun potential de crestere, invatare si validare. ​

aici un exemplu recent, de la final de an scolar 2018-2019 – care a atras atentia si o inspectie incognito din partea ismb, fix ca pe vremea lui cuza

gasiti mai multe exemple aici: https://www.roxanarmarin.org/povestea-care.html 

miine (nb: articolul asta e scris in septembrie-octombrie) incep un cenaclu literar cu copii de a unspea care scriu in engleza, sau care deseneaza  si vor sa colaboreze cu cei care scriu. nucleul principal sint un grup de copii din aceeasi clasa, carora le-am promis de anul trecut ca facem curs de creative writing intr-a unspea. n-am reusit sa gasesc pe cineva sa le tina curs un semestru, asa ca am zis ca hai sa facem un cenaclu, si sa chemam si scriitori cind gasim – poate se leaga ceva si unul/una dintre ei ne tine si curs pina la urma. in prima saptamina le-am zis ca facem cenaclu, gata, si s-au tare bucurat.  dupa aia – ca din intimplare – le-am aratat ‘to this day,’ proiectul lui shayne koczak. aveam cartea la mine, tot asa ca din intimplare. sper sa le fi plantat subliminal ideea. doamne-ajuta.

luni vine teona, o alumna, cu un regizor care sa-i ajute pe niste copii sa-si puna in practica idei de film scurt. 

vinerea viitoare avem iar freeshop.

simbata viitoare am gasit totusi un poet si scriitor tinar sa vina la cenaclu, sa vedem cum se conecteaza copiii cu el, poate iese si un curs de creative writing pina la urma. acum vreo 12-13 ani mircea nicolae a tinut un curs din asta vreo 3 luni unui grup mic de vreo 4-5 copii – din cursul ala s-a nascut chiar el, mircea nicolae. puteti citi despre el aici – mie si azi mi se pare incredibil ca eu si copiii am fost in povestea asta cu ionut inca de la geneza: https://mirceanicolae.ro/  

pe 18 noiembrie organizez un tirg de joburi si o conferinta de hr la care probabil cei mai multi voluntari din echipa de organizare o sa fie formata din elevi si alumni. o sa fie super misto, se cheama unicorns@work, e despre combaterea transfobiei pe piata muncii si despre cresterea angajabilitatii persoanelor trans.

intre timp, o sa imi vad frumos de ore la scoala: la 12U2 o sa ne uitam la simone de beauvoir versus mary wollstonecraft versus virginia woolf tot semestrul 1 (cine e feminista ‘adevarata’, ce inseamna asta?), o sa fac literatura engleza de secol 19 si cursul de cae la a unspea. 
duminica, dupa ce fac piine, imi iau jumatate de ora sa imi pregatesc lectiile pentru saptamina urmatoare. o rutina scurta, in care las sa-mi zboare prin minte si prin stilou raspunsurile din duminica aia la intrebarile astea:
ce are sens sa fac la orele mele in saptamina asta? 
cum fac? 
de ce?
pe bune? 

si ma duc la scoala cu mare drag. pentru ca in fiecare duminica imi raspund ca da, are sens sa fac asta, sa ajut copiii cum pot mai bine sa iasa din sistem sanatosi, desi infectia sistemului nu mai are leac.