cristi

s-au facut 4 ani de cand s-a dus cristi. 4 ani de cand l-a omorat homofobia. 4 ani de cand am inchis pagina prima pagina de facebook a grupului care. am facut poza lui cristi poza noastra de profil, si apoi am inchis pagina. am facut asta pentru ca asa s-a tradus in mintea mea cuvantul "doliu". 

ieri la pride m-am gindit mult la  zimbetul lui modest si super sexy, la prezenta lui discreta si eleganta. la atentia luila detaliile cele mai bizare, desi in general era mai visator. am incercat sa-mi imaginez conversatia din timpul pranzului pe care l-a luat cu mama lui in vizita la bucuresti chiar cu o zi inainte sa-si ia cristi zborul. la motivele pentru care s-a aruncat de la etajul 8 al blocului in care locuia, dupa ce ne daduse semnale pe care noi le ratasem. n-am fost prietena foarte apropiata cu cristi, dar timp de vreo 2-3 ani l-am vazut mai des decat pe multi dintre prietenii mei apropiati - asa s-a intimplat, lucra fix linga casa mea, iar eu mergeam acolo des la cafea cu alt amic, si mai schimbam uneori cate-o vorba-doua. de vreo 2-3 ori, nu mai mult, am avut niste conversatii ceva mai lungi, in care ceva a click-ait si ne-am aratat reciproc simpatie - dar cumva, cum se intimpla, lucrurile nu s-au "legat" ca sa devenim si buddies. ai fi zis ca moartea lui n-avea de ce si cum sa ma afecteze cine stie ce.
wrong.
dupa ceremonia de incinerare, m-am dus la scoala, aveam ore. prima era chiar cu clasa la care eram diriginta - deci teoretic, puteam sa ma simt ok sa le zic de unde vin, pe drum m-am hotarat insa ca n-are rost, si ca o sa intru si o sa imi cer scuze pentru intirziere (oricum intirzii de regula la prima ora, deci nothing special there), iar apoi o sa incep lectia si gata. ce mare branza.
wrong again.
am intrat in clasa si cand am dat sa zic sorry im late you guys i just started bawling. un plans ca bocetul matusi-mii la moartea si parastasul maica-mii, sora ei. cu urlet si jale si spaima si furie.
de ce mai baiatuleeeeeeeeeeeeeee
va fut in gura pe toti homofobii si pe mama voastra si pe copiii vostri homofobi si pe tooooooooooooooooooooooooti
de ce n-am vazut nimic de ceeeeeeeeeeeee
m-a potolit delia, o copila care atunci era a noua sau a zecea, si care pierduse pe cineva important de foarte curind. asa am aflat. ma mingiia pe mina si zicea incet ai dreptate, e nedrept ai dreptate. si nu-mi zicea hai hai gata, cum ar fi facut un om mare, nu-mi zicea shhhh gatagata. doar ma mingiia asa usor si-mi zicea ca am dreptate. si am urlat pina m-am stins. si am luat o hotarire, si de-atunci incerc sa ma tin de ea:

daca se poate sa nu mai moara oameni din cauza homofobie si transfobiei, asa cum mor sau se imbolnavesc atit de grav atit de des, atunci eu o sa ma straduiesc cat pot.
mai am 4 ani pina sper sa-mi iasa probabil cel mai greu si important proiect: norme clare sau legislatie cu cap pentru recunoasterea legala a identitatii de gen.
pentru ca fetele trans sa nu mai faca sexwork pt ca n-au de ales, sa nu mai pateasca time and time again tot felul de cacaturi si sa ia pastile ca sa reziste si sa se futa la cap pe chestia astaaaaaaaaaa
pentru ca pustii trans sa nu mai ramina repetenti sau sa abandoneze scoala sau sa devina la fel de transfobi ca cpf pentru ca e pur si simplu PREA MULT pentru ei sa tranzitioneze in timpul anilor de liceu - pentru ca E, dar in acelasi timp oamenii NU MAI POT sa se duca la scoala ca baieti cand sint fete si ca fete cind sint baieeeeeeeeeeti
pentru ca mamele de tineri trans sa nu ii mai dea afara din casa dupa ce acestia au facut imprumut la banca ca sa cumpere un apartament, la care platesc rate desi mama aia i-a aruncat pe strada dupa ce s-a vazut cu casa. daca nu esti fata normala n-ai cum sa stai in casa mea.
helloooooo, baiatul asta pe care tu-l vrei fata normala plateste ratele vacoooooooooooooo 

nu stiu daca exista viata dupa moarte. nu stiu daca lui cristi ii pare bine ca a scapat de vremurile astea tare complicate din ultima vreme, in care totul pare s-o ia pe un traiect din ce in ce mai complicat si mai de cacat. nu stiu daca e suparat ca s-a grabit si l-a lasat singur pe george, la risc grav de pierdut mintile - nu stiu daca se uita la "noi doi" pe repeat, si se gandeste intruna la iubirea lor "ca-n filme," pe care regizorul claudiu mitcu chiar a facut-o film in 2011. mi-e greu sa ma hotarasc ce varianta prefer, de dragul lui: ca dupa moarte nu e nimic, sau ca e ceva. nu pot sa aleg pentru ca nu stiu spre ce credea/vroia sa zboare el in ziua aia de acum 4 ani, cand s-a aruncat de la etajul 8. 

stiu doar ca ma mai gandesc la el, si o sa ma gindesc mereu, cu zambet de drag si tristete.
am scris asta ca sa stii, just in case ca e totusi ceva dincolo de moarte.
si ca sa stii ca incerc, just in case ca e totusi ceva dincolo de moarte - ca poate-mi pui o pila draguleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

si ca sa mai stii ca de cate ori citesc poezia asta, ma gindesc la george al tau, si il pup in gand.
m-as fi bucurat sa ne fi imprietenit inainte de moartea ta... m-am gindit des in astia 4 ani si la el, dar m-am temut sa il caut asa nitam-nisam. inca mai sper ca itzele se vor lega si ne vom imprieteni din intimplare, fara sa trebuiasca ca grija mea sa ii aduca suferinta amintirii de fiecare data.

Stop all the clocks, cut off the telephone,
Prevent the dog from barking with a juicy bone,
Silence the pianos and with muffled drum
Bring out the coffin, let the mourners come. 

Let aeroplanes circle moaning overhead
Scribbling on the sky the message He Is Dead,
Put crepe bows round the white necks of the public doves,
Let the traffic policemen wear black cotton gloves. 

He was my North, my South, my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song;
I thought that love would last for ever: I was wrong.

The stars are not wanted now: put out every one;
Pack up the moon and dismantle the sun;
Pour away the ocean and sweep up the wood.
For nothing now can ever come to any good.
- W. H. Auden